vineri, 27 aprilie 2012

Deschiderea mintii interioare “Impărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”



Există în fiecare înger şi, de asemenea, în fiecare om, un grad sau o regiune centrală ori superioară a minţii în care Sfera Divină a lui Dumnezeu se revarsă mai întâi sau mai direct şi care reglează şi celelalte regiuni ale minţii ce urmează în succesiunea Ordinii Divine. Acest grad central sau înalt poate fi numit intrarea lui Dumnezeu în îngeri sau oameni şi locul special în care El trăieşte în aceştia. Datorită acestui grad central sau înalt, omul este om şi se deosebeşte de animale, care nu îl posedă. De aceea, spre deosebire de animale, omul, respectând facultăţile înalte ale întregii sale minţi, poate fi ridicat de Dumnezeu către El, poate crede în El, Îl poate iubi şi deci Îl poate vedea; şi poate primi inteligenţă şi înţelepciune şi poate vorbi raţional; tot astfel el trăieşte în eternitate. Ar trebui să se înţeleagă clar că ceea ce determină cerul în care se află fiecare înger este mintea sa interioară; deoarece cu cât îşi deschid mai mult mintea către Dumnezeu, cu atât mai lăuntric este cerul în care sălăşluiesc. Mintea interioară e deschisă de primirea Binelui Divin şi a Adevărului Divin. Cei ce sunt înrâuriţi de adevărurile Divine şi le acceptă direct în viaţa lor, adică în voinţă şi apoi în faptă, se află în cerul lăuntric sau cel de-al treilea, ocupând acolo o poziţie după măsura în care receptează binele din dragostea de adevăr. Cei ce nu acceptă direct Adevărurile Divine în voinţă, ci în memorie şi înţelegere şi astfel voiesc şi făptuiesc după acestea, se află în cerul din mijloc sau cel de-al doilea; în timp ce cei ce duc o viaţă morală şi cred într-o Fiinţă Divină fără a dori prea mult să se instruiască sunt în cerul cel mai de jos sau primul cer. Este deci evident că stările mentale constituie raiul şi că raiul se află în toţi dar nu fără implicarea fiecăruia, cum Dumnezeu însuşi ne învaţă când spune: „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17: 20, 21) Cei ce se află în mijlocul cerului lăuntric îşi difuzează sfera în întregul rai şi deci în cer există o comunicare a întregului cu fiecare individ şi a fiecărui individ cu întregul.

A fi folositor înseamnă a dori bunăstarea celorlalţi pentru binele comun; şi a nu fi folositor înseamnă a dori bunăstarea celorlalţi nu pentru binele comun ci pentru cel propriu. Aceştia din urmă sunt cei ce se iubesc pe sine mai presus de orice; dar primii îl iubesc pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. De aceea locuitorii raiului acţionează ca unul, iar asta nu vine de la ei ci de la Dumnezeu; ei Îl privesc ca Unică Sursă a tuturor lucrurilor şi privesc împărăţia Lui ca binele comun ce trebuie apărat. Asta se spune prin cuvintele lui Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6. 33). A-i căuta dreptatea înseamnă a căuta binele Lui. Cei ce ţin la a face bine altora, nu pentru sine, ci pentru a face bine, îşi iubesc aproapele, deoarece în rai aproapele este binele. Toţi cei asemănători se află în Marele Om, adică în rai.

Ipocriţii vorbesc şi acţionează ca ceilalţi, însă îşi măsoară propriul avantaj în toate. Ei vorbesc ca îngerii despre Dumnezeu, rai, dragoste şi viaţă cerească; acţionează ca ceilalţi, astfel încât par a fi în faptă cum sunt şi în vorbă; dar gândurile lor sunt altfel, pentru că nu cred nimic din ce spun şi nu doresc decât binele propriu. Deci, când fac bine, îl fac pentru ei, şi chiar de fac bine şi pentru alţii, nu doresc decât să fie văzuţi făcându-l, şi deci îl fac tot pentru ei.

Dragostea unică ce e sursa întregului bine ceresc e dragoste de Dumnezeu derivată din El însuşi; Un înger e un rai în miniatură pentru că e un recipient al tuturor lucrurilor cereşti. Deci şi omul, în măsura în care primeşte raiul în el, este un asemenea recipient. Acest lucru e descris în Apocalipsă prin aceste cuvinte: „A măsurat zidul sfântului Ierusalim şi a găsit o sută patruzeci şi patru de colţi măsura unui om, adică a unui înger” (21: 17). Ierusalimul despre care se vorbeşte aici este Biserica lui Dumnezeu, şi într-un sens mai extins, raiul; zidul lui e adevărul ce îl protejează de asaltul falsităţilor şi răului; numărul de o sută patruzeci şi patru denotă întregul bine şi adevăr în totalitatea lor; măsura e calitatea sa; omul este recipientul întregului bine şi adevăr în general şi în particular şi deci al raiului; şi din moment ce un înger este şi el un om datorită acestor daruri, se spune: „măsura unui om, adică a unui înger”. Acesta este sensul spiritual al acestor cuvinte. E. Swedenborg






sursa: http://parfumezoteric-andra.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu