luni, 9 aprilie 2012

Echilibrarea Karmei





“Uneori, karma ta este atât de implicată în situaţii colective şi este atât de împletită cu a altor persoane, încât este greu de ştiut dacă ea este împărtăşită de un alt suflet sau este individuală. Echilibrarea karmei care include şi pe altcineva este diferită de echilibrarea karmei personale, tocmai pentru că în ea se includ mai mult decât sufletul propriu şi liberul tău arbitru. Desfăşori o activitate împreună cu o altă persoană şi cu Liberul său arbitru; această persoană trebuie şi ea la rândul ei să facă alegerea de a-şi echilibra sau nu karma pe care o împărţiţi împreună.



Atunci când ai de-a face cu o karmă “reciprocă” singurul drept pe care îl ai este de a face opţiuni doar în ceea ce te priveşte. Nu-l poţi obliga pe celălalt să-şi echilibreze karma, nu poţi trece peste liberul lui arbitru. Dacă ai face asta, ţi-ai crea o serioasă karmă negativă.



Un aspect foarte important de subliniat este acela că ceea ce ai de făcut este să-ţi rezolvi numai partea ta de karmă.



În acel moment te eliberezi de ea, ieşi din relaţia karmatică respectivă. Nu poţi să fi legat de o situaţie sau de o relaţie, numai pentru că celălalt nu este încă pregătit – sub nici un aspect – să-şi echilibreze partea lui de karmă.



Tu răspunzi numai de tine!Nimeni nu te poate ţine pe loc atunci când te-ai hotărât să înaintezi.



Există două metode de a-ţi echilibra karma împărtăşită cu altcineva. Dacă amândoi vă hotărâţi să o faceţi, atunci puteţi trece prin acţiunea de echilibrare a karmei împreună. De cele mai multe ori, acţiunea de echilibrare constituie o înţelegere tacită şi apare prin interacţiunea cu celălalt. Chiar dacă celălalt partener optează pentru a nu-şi echilibra karma acum, tot îţi poţi rezolva partea ta de karmă. Celălalt nu este implicat direct în procesul de echilibrare, deşi va fi favorizat de un rezultat pozitiv.



De exemplu, să spunem că cineva te-a înşelat. Să mai spunem că şi tu la rândul tău ai înşelat aceeaşi persoană într-o altă viaţă şi eşti conştient de karma pe care ai ales-o să o echilibrezi prin această experienţă. Vrei să rezolvi această karmă reciprocă, dar celălalt nu este pregătit încă să o facă. Nu eşti obligat să rămâi blocat în această relaţie sau să îţi faci sânge rău pentru asta.



Poţi să-ţi rezolvi partea ta de karmă dacă motivele pentru care vrei să ţi-o rezolvi îţi sunt clare, prin modificarea corespunzătoare a simţămintelor şi prin dobândirea înţelegerii asupra faptului de a fi fost înşelat. Toate acestea contribuie la schimbarea simţămintelor tale pe planurile interioare despre persoana şi situaţia respectivă.



Atunci când îţi echilibrezi karma, începi să vezi cât de importantă a fost pentru tine încercarea respectivă, cât de mult te-a ajutat şi astfel te eliberezi de orice sentimente negative ai fi nutrit, înlocuindu-le cu sentimente pozitive, atât la adresa ta, cât şi la adresa persoanei respective, eventual folosind principiul iertării. Atunci când o faci, unde telepatice de energie sunt transmise celeilalte persoane, înştiinţând-o că tu ţi-ai rezolvat partea ta de karmă. Sufletul partenerului tău primeşte şi înţelege mesajul şi îl simte pe nivelul spiritual interior.

Din acest moment nu mai eşti legat de acea persoană, deoarece ţi-ai trăit şi echilibrat karma pe care trebuiai să o experimentezi cu ea. Echilibrarea se oglindeşte în viaţa ta prin ceea ce ai învăţat din experienţa respectivă şi prin sentimentele pe care le ai în prezent faţă de persoana şi situaţia respectivă.



Echilibrarea este întărită şi îmbunătăţită prin modul pozitiv în care aplici lecţia pe care ai învăţat-o, în toate situaţiile din viaţa ta. Echilibrarea se manifestă în experienţele pe care le ai cu oamenii care sunt cinstiţi şi sinceri cu tine.



Când partenerul din karma reciprocă este pregătit să-şi echilibreze partea lui, el va crea împrejurări propice care să-i permită acţiunea urmărită. El va găsi pe cineva care are nevoie la rândul lui de o experienţă similară, sau se va pune el însuşi într-o situaţie care să-i ofere ocazia să lucreze în acest sens



Scenariile în materie de situaţii sau de relaţii pe care le va întocmi vor fi determinate de ceea ce are nevoie să experimenteze pentru a obţine înţelegerea şi rezolvarea echilibrării. Poate că până în acel moment şi-a învăţat deja lecţia, văzându-te pe tine reacţionând la situaţia respectivă; sau poate are nevoie să fie şi el înşelat la rândul lui pentru a simţi pe pielea lui cum este şi pentru a-şi prelucra simţămintele în această privinţă; sau poate că i se va da o încercare, sub forma unei posibilităţi de a câştiga înşelând pe cineva, dar pe – care el o va trece, refuzând tentaţia şi preferând să înveţe, lecţia cinstei.



Te poţi afla în situaţia de a fi implicat din nou într-o relaţie cu acest individ, atunci când el este gata să înceapă echilibrarea. Dacă se întâmplă acest lucru, se datorează unuia din următoarele două motive. Deşi tu ţi-ai rezolvat deja karma cu această persoană, ai optat s-o ajuţi, fiind un catalizator cu ajutorul căruia celălalt îşi echilibrează partea lui de karmă, dându-ţi şi ţie posibilitatea să-ţi verifici în acest timp temeinicia echilibrării şi învăţării lecţiei în ceea ce priveşte relaţia voastră.



În al doilea rând, se întâmplă de multe ori că, în karma reciprocă, nu poţi echilibra decât o parte din ea, sau că eşti obligat să amâni echilibrarea pe mai târziu. Ca să continuăm exemplul nostru, să spunem că înşelarea a fost foarte gravă şi a generat sentimente de negativitate foarte profunde. La acel moment ai hotărât să nu îţi rezolvi stările emoţionale din anumite motive. Câţiva ani mai târziu, te decizi să o faci, dar nu poţi scăpa de toată încărcarea de negativitate, chiar dacă ai vrea. Preferi să nu te mai implici într-o relaţie cu persoana respectivă, sau poate persoana nu mai trăieşte. Îţi poţi echilibra acum doar ceea ce eşti pregătit să echilibrezi şi îţi elimini o bună parte din karmă prin înţelegere şi prin modificarea simţămintelor tale din trecut şi din prezent, faţă de persoană şi situaţie.



Karma neterminată va fi dusă după sine într-o viaţă viitoare şi te va obliga să experimentezi o situaţie sau o relaţie similară din viaţa viitoare va fi determinată de cauza apariţiei situaţiei în viaţa anterioară, de modul în care s-a perpetuat în această viaţă şi de ceea ce ţi-ai propus să înveţi din experienţă.



Eliberarea din experienţă se poate face numai prin rezolvarea completă a negativităţii generate. Paşii pozitivi întreprinşi în prezent în vederea înţelegerii şi rezolvării negativităţii vor contribui şi ei la mersul tău înainte şi situaţia viitoare va reflecta ceea ce ai învăţat şi echilibrat în această viaţă.”



Sursa: danielroxin.blogspot.com



Va salut si... sa ne trezim constiinta !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu