duminică, 8 aprilie 2012

Mesaj de la Papa Benedict al XVI-lea despre intunericul care ameninta omenirea





Papa Benedict al XVI-lea a denunţat sâmbătă "ameninţarea" pe care o reprezintă pentru omul contemporan "întunericul ce îl ascunde pe Dumnezeu şi valorile" într-un moment în care imensele sale cunoştinţe îi conferă "o putere incredibilă", în cadrul slujbei pascale.

"Dacă Dumnezeu şi valorile, diferenţa dintre bine şi rău rămân ascunse în întuneric, toate celelalte iluminări, care ne dau o putere incredibilă, nu sunt doar progrese, ci şi ameninţări care pun în pericol lumea", a declarat Papa, concentrându-şi meditaţia asupra "luminii" învierii lui Iisus.

"Întunericul cu adevărat ameninţător pentru om este faptul că el este capabil să vadă şi să caute lucrurile tangibile, materiale, dar nu vede încotro se îndreaptă lumea şi de unde vine aceasta ", a remarcat el într-o notă pesimistă.

Benedict al XVI-lea şi-a ilustrat cuvintele cu o imagine: "Astăzi, putem să ne luminăm oraşele într-un mod atât de uimitor, încât stelele de pe cer nu se mai văd (...) În ceea ce priveşte lucrurile materiale noi cunoaştem şi putem incredibil de multe, dar ceea ce merge dincolo de aceasta, Dumnezeu şi binele, nu mai reuşim să identificăm".

Sursa: Mediafax




Va salut si...sa ne trezim constiinta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu