vineri, 18 mai 2012

Ce se intampla cand ne trezim spiritual? - Eckhart Tolle




”In fiecare dimineata ne trezim din somn si din visele noastre si intram in starea careia noi ii zicem trezire.

Un suvoi continuu de ganduri, majoritatea din ele repetitive, caracterizeaza starea obisnuita de veghe.

Atunci ce se intampla cand ne trezim spiritual?

Ne trezim din identificarea cu gandurile noastre!

Toti cei care nu sunt treziti spiritual se identifica total cu gandurile mintii si se misca datorita lor.

Este vorba de vocea neincetata din capul lor. Dar gandirea este compulsiva! Nu te poti opri, sau asa se pare, ca nu poti. Este si o patima pentru ca ea creeaza dependenta.

Tu nu mai vrei deloc sa te opresti, nici atunci cand suferinta generata de zgomotul neincetat al mintii devine de nesuportat.

In starea obisnuita de veghe, voi nu folositi gandurile ci ele va folosesc pe voi. S-ar putea spune ca voi sunteti posedati de ganduri. Ele sunt de fapt o conditionare a mintii colective care exista de mii de ani. Voi nu vedeti niciodata lucrurile asa cum sunt ele cu adevarat, ci distorsionate si reduse la etichete mentale, concepte, judecati, opinii si tipare reactive. Identitatea de sine este redusa la o poveste pe care tineti mereu sa o spuneti in minte.

,,Eu si povestea mea” – in starea de netrezire, ea este tot ce viata reprezinta pentru voi, totul este redus la acest lucru –atunci nu mai puteti fi fericiti mult timp, pentru ca nu mai sunteti voi insiva. Asta inseamna oare, ca nu mai gandesti atunci cand esti trezit spiritual? Nu, bineinteles ca nu.

De fapt, vei putea sa folosesti gandurile mult mai eficient decat inainte, dar vei realiza ca este ceva adanc in fiinta ta, o liniste vibranta, vie, care este mai vasta decat gandirea. Este constiinta insasi, fata de care mintea ganditoare este doar un aspect.

Pentru multi oameni prima indicatie a unei treziri spirituale este aceea ca deodata devin constienti de gandurile lor. Si ajung sa fie martori la ele si la spusele lor. Nu se mai identifica deloc complet cu mintea si astfel incep sa simta ca este o profunzime in ei, de care nu stiau inainte.

Pentru majoritatea oamenilor, trezirea spirituala este un proces gradual. Rareori se intampla deodata. Dar adeseori se petrece datorita unei suferinte intense. Asta a fost si in cazul meu. Multi ani, viata mea a alternat intre depresie si o anxietate acuta.

Intr-o seara m-am trezit intr-o stare de intensa si groaznica frica, mult mai intensa decat am trait pana atunci. Viata imi parea fara sens, arida si ostila. A devenit asa de insuportabila, ca deodata mi-a venit un gand in minte: ,,nu mai pot trai cu mine insumi, deloc”. Gandul s-a repetat de mai multe ori.

Deodata, m-am retras din gand si am privit la el, asa cum era. Astfel am devenit constient de ciudatenia acestui gand: ,,daca nu mai pot trai cu mine insumi, trebuie sa fie doi de mine – eu si mine cu care nu mai pot trai? Nu a mai fost nici-un raspuns la aceasta intrebare, si toata gandirea s-a oprit. Pentru un moment in interiorul meu s-a lasat o liniste completa. Deodata m-am simtit absorbit intr-un vartej de energie. M-a apucat o frica intensa, iar corpul meu a inceput sa tremure.

Am auzit cuvintele ,,nu rezista”, ca venind din pieptul meu. M-am simtit absorbit intr-un gol. Si deodata, toata frica a disparut, si m-am lasat sa cad in neant. Dupa asta nu mi-am mai amintit nimic din ce s-a intamplat.

Dimineata urmatoare m-am sculat ca si cand tocmai atunci m-am nascut pentru prima data in aceasta lume. Totul parea proaspat, dar din totdeauna la fel – si aveam un sentiment intens de viu. O liniste vibranta mi-a umplut toata fiinta. Plimbandu-ma prin oras in aceea zi, lumea imi parea ca si cand, chiar atunci ar fi venit in existenta, complet lipsita de trecut. Eram intr-o stare de uimire… de pacea pe care o simteam in interior si de frumusetea pe care nu o mai vazusem pana atunci, chiar si in mijlocul traficului.

Imi pierdusem obisnuinta de a eticheta si interpreta perceptiile mele – si nu mai aveam deloc niciun comentariu mental!

In aceea zi, am perceput si am interactionat cu lumea in modul acesta: prin liniste, nu prin zgomotul mintii. Pacea pe care am simtit-o in aceea zi, cu mai mult de 20 de ani in urma, nu m-a mai parasit, cu toate ca variaza in diferite grade de intensitate.

De atunci nu mai am niciun preconcept care sa ma ajute sa inteleg ce mi s-a intamplat. Dupa aceea, am realizat ca suferinta acuta care m-a cuprins in atunci, trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit, suferinta ,,micului eu” care in fond nu este decat o fictiune a mintii.

Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa astfel incat suferinta in sine s-a sfarsit ca si cand ai scoate dopul de la o jucarie umflata cu aer. Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata – acel intotdeauna prezent ,,eu sunt”… constiinta fara limite in prima stare a ei de identificare cu forma. Ii poti spune si pura trezire sau prezenta.

In povestea vietii personale se pare ca a fost o conexiune intre suferinta intensa si cresterea experientei spirituale.

Este, la toata lumea, o legatura intre suferinta traita si intensitatea cu care apare nevoia unei cresteri spirituale?

Da, acest lucru se pare ca se intampla in majoritatea cazurilor. Cand esti prins si captiv intr-un cosmar, motivatia ta de a te elibera va fi mult mai mare, decat cel prins intr-un vis relativ placut. Dar la toate nivelele, evolutia apare ca un raspuns la o situatie critica, nu rareori o viata amenintata, cand structurile vechi, din interior sau din exterior, sunt daramate sau nu mai lucreaza deloc.

La nivel personal, aceasta inseamna adeseori experienta pierderii a ceva anume: moartea cuiva drag, sfarsitul unei relatii, pierderea unei posesiuni, casa voastra, statutul social, sau caderea structurilor externe din viata voastra care va furnizau un sentiment de securitate.

Pentru multi oameni… bolile, pierderea sanatatii – reprezinta o situatie critica ce impinge spre trezire. Cu boala grava, vine si trezirea la adevarata moarte, marea pierdere a tot ce aveti!

Pentru multi oameni, pierderea este perceputa ca o pierdere a sensului vietii. Cu alte cuvinte, viata pare sa fie atunci fara niciun sens. Pierderea sensului vietii este adeseori parte din suferinta care vine odata cu pierderea psihica, dar acest lucru se poate intampla si acelora care au castigat tot ce lumea aceasta a putut oferi, si care au reusit in ochii lumii – si deodata ei realizeaza ca succesul lor sau posesiunile sunt goale si nu ii pot implini. Ceea ce lumea si cultura le spune este important pentru ei, pentru ca sunt indemnati sa incerce sa posede cat mai mult, ceea ce pana la urma le da un fel de apasare dureroasa in suflet, adesori insotita de o mare confuzie mentala.

Acum intrebarea care apare este: care este adevarata conexiune intre suferinta si trezirea spirituala? Cum poate una sa duca la cealalalta?

Cand te uiti cu atentie la natura suferintei umane vei afla un ingredient esential in mai toate felurile de suferinta si acesta este – diminuarea constiintei de sine!

Sa luam spre exemplu, boala. Ea te face sa te simti mai mic, fara niciun control, fara ajutor. Se pare ca pierdeti autonomia, si se poate sa deveniti dependenti de altii. Ajungeti mai mic, vorbind la figurat.

Orice pierdere majora are un efect similar: unele din formele care au reprezentat o parte importanta din ceea ce ati fost voi – o persoana, o posesiune, un rol social – va lasa, o pierdeti si voi suferiti pentru ca v-ati identificat cu acele lucruri, persoane, si astfel vi se pare ca pierdeti ceva din voi – o parte din voi.

In realitate, desigur, ceea ce simtiti ca o diminuare sau o pierdere a sentimentului de sine, este de fapt pierderea unei imagini despre ceea ce credeti ca sunteti, o imagine care este agatata in minte.

Pierderea dizolva identificarea cu formele ganduri care ti-au dat tie sentimentul de sine. Dar acest sentiment de sine este de fapt fals – este o fictiune mentala. Este mintea egotica sau cum i s-a spus – micul eu.

A te identifica cu o imagine mentala care spune cine esti tu, inseamna sa fii inconstient si netrezit spiritual. Aceasta stare de netrezire creeaza suferinta, dar si suferinta creeaza posibilitatea trezirii. Cand nu mai rezistati la diminuarea eului ce vine odata cu suferinta – cand toate rolurile pe care le-ati jucat si care reprezinta de fapt starea de netrezire – se termina, atunci deveniti umil, simplu si real.

Si paradoxal in clipa cand spui ,,da” acelei morti pentru ca ,,este ceea ce este”, atunci realizati ca sentimentul de sine mental, acopera adevarul a ceea ce sunteti voi cu adevarat – acel sine nu definit de trecutul vostru, ci acel sine care este lipsa timpului!

Si cand ceea ce credeti ca sunteti se dizolva dintr-o data, atunci va conectati la vasta putere care este esenta fiintei voastre nemarginite. Iisus i-a spus: ,,viata eterna”. In budism, uneori i se spune ,,realitatea vesnica”.

Acum, oare … aceasta inseamna ca daca nu ai experimentat suferinta intensa in viata ta, nu mai este nicio posibilitate de trezire? Mai intai, motivul pentru care cautati o invatatura spirituala sau un invatator este acela ca, impartasiti deja suferinta, si de aceea procesul de trezire a inceput.

Un invatator sau o invatatura nu sunt esentiale pentru trezirea spirituala, ci doar se economiseste timp. Apoi, umanitatea ca intreg, a trecut deja printr-o suferinta inimaginabila, mai mult auto-inventata, secolul XX atingand culmea cu ale lui orori inimaginabile.

Suferinta colectiva a fost adusa in fiintele umane pana cand, aceasta prea multa suferinta a chemat nevoia de eliberare care este trezirea spirituala. Nu mai este necesara mai multa suferinta. Acum, pentru multi oameni, asta inseamna ca au seferit destul. Nu mai vor sa sufere.

Sfarsitul suferintei este deasemenea si scopul fiecarei invataturi spirituale adevarate. Fii recunoscator ca suferinta te-a adus la aceasta intelegere: ,, nu mai am nevoie sa mai sufar deloc!”

Sa ne angajam complet in momentul prezent? – identificarea cu gandurile si emotiile care vin, creeaza un fals sentiment de sine mental, conditionat de trecut: micul eu si istoria lui.

Acest sine fals nu este niciodata fericit si nu se simte implinit pentru mult timp. Aceasta este starea obisnuita a oamenilor – de neliniste, frica si insuficienta, de neimplinire. Acest eu fals, spune ca el cauta fericirea si totusi, tot el creeaza un continuu conflict si nefericire.

Priviti la lupta din jurul vostru, intre natiuni, religii, triburi. Ei au nevoie de dusmani, pentru ca numai acestia le furnizeaza sentimentul de separare de care identitatea lor colectiva depinde. Falsul sine traieste in principal prin memorie si anticipare. Trecutul si viitorul sunt principala lui preocupare.

Momentul prezent, in cel mai bun caz este ceva… ce se sfarseste repede, sau un pas spre viitor, si toate astea, pentru ca viitorul promite implinire, si salvare, intr-o forma sau alta.

Problema este ca viitorul nu vine niciodata. Iar viata este intotdeauna, acum! Orice s-ar intampla, orice experimentati, sunteti, ganditi sau faceti – totul se intampla numai acum!

Prezentul este tot ceea ce este!

Si daca voi pierdeti continuu, momentul acesta de acum, si ii rezistati sau nu va place, atunci incercati mereu sa fugiti de clipa aceasta sau o reduceti la ceva ce trece repede – atunci pierdeti esenta vietii voastre si deveniti captivi in visul lumii imaginilor, conceptelor, etichetelor, interpretarilor sau judecatilor – ce sunt toate continutul conditionat al mintii pe care l-ati luat ca fiind voi insiva.

Si astfel va rupeti, si cadeti, tocmai de starea de implinire a vietii ce este numai acum – ceea ce este, asa cum este, numai in acest moment!

Cand sunteti nealiniati cu ceea ce este acum, voi sunteti nealiniati la viata insasi!”









sursa: http://www.minunemica.ro

Un comentariu:

  1. genial,am avut dintodeauna un simt ceva ce mi-a spus de multe ori despre prezent si sinele fals dar eu nu l-am ascultat si inca nu il ascul

    RăspundeţiȘtergere