duminică, 6 mai 2012

INFLUENTA PSIHICULUI ASUPRA MATERIEI




Psihokinezia - Mintea actioneaza asupra materiei

Ati stat vreodata in automobilul dumneavoastra la o intersectie, dorind sa schimbati cu gandul lumina semaforului pe culoarea verde? Ati fixat cu privirea fanta pentru monede a unui automat de jocuri incercand sa creati, in gand, combinatia dorita? Ar trebui sa faceti astfel de experiente. Potrivit cercetarilor stiintifice recente, psihokinezia (abilitatea de a influenta, cu puterile mintii, obiecte neinsufletite si departate) este un fenomen dovedit. Psihokinezia reprezinta, in viziunea specialistilor, acea “miscare sub actiunea psihicului” sau, potrivit definitiei lui J. B. Rhine, o actiune a constiintei asupra materiei fizice. In ultimii ani s-a conturat tot mai mult ideea ca fenomenele psihokinetice (PK) ar fi mult mai accesibile intelegerii si interpretarii, pornindu-se de la studierea asa-numitelor efecte “micro-PK”. S-a observat, in urma a numeroase experimentari, ca mintea are un anumit efect direct asupra microsistemelor. Acest tip de cercetare – foarte recent de altfel – merge in paralel cu dezvoltarea unor domenii tehnologice, cum ar fi de exemplu studiul interactiunii om-masina si modul in care aceasta interactiune afecteaza performantele masinii. Defectiunile masinilor apar fie din interventiile umane, fie din anumite probleme ale mecanismelor.
In cazul calculatoarelor, defectiunile datorate factorului uman sunt cauzate de utilizatori insuficient pregatiti sau de un software slab realizat. Totusi, aceste defectiuni pot fi legate si de starea mentala si emotionala a celui ce utilizeaza calculatorul. Se pune deci intrebarea: exista o extensie a mintii care actioneaza direct asupra calculatorului? Cu totii stim ca unii oameni actioneaza “mai bine” sau “mai rau” (decat o persoana medie sau “normala”) asupra anumitor tipuri de echipamente si masinarii.
Exista oameni care nu pot purta ceasurile sau care urasc calculatoarele si vocifereaza permanent: “Sunt lucruri stupide care se defecteaza mereu, orice as face.” Mai exista o categorie de oameni care se impaca foarte bine cu masinile, fiind operatori de calculatoare sau mecanici auto exceptionali. Ei intuiesc defectele aparatelor si se apropie de ele, “simtindu-le” si “mirosindu-le” defectiunile specifice.


Starea psihica influenteaza aparatele

Avand in vedere cresterea importantei calculatoarelor in societatea actuala, majoritatea studiilor de parapsihologie se concentreaza asupra efectelor micro-PK. Daca am incerca sa rememoram situatiile in care s-a defectat calculatorul la care lucram, s-ar putea sa ne amintim ca starea noastra emotionala, mentala in acele momente era incordata: eram agitati, nervosi sau foarte grabiti, iar defectarea calculatorului n-a facut decat sa amplifice starea psihica negativa in care ne aflam. “Din experienta mea – noteaza cercetatorul american Loyd Auerbach, directorul Oficiului de Investigatii Paranormale din California – calculatoarele tind sa faca lucruri ciudate cand ma grabesc sa termin ceva. Mai mult, lucrez adesea la antrenarea oamenilor, la serviciile de informare pe calculator. In ultimii ani am auzit diverse istorisiri de la mai multi oameni (unele le-am observat personal) in legatura cu “refuzuri” neobisnuite ale calculatoarelor privind accesul la baza de date si chiar disfunctionalitati psihosomatice ale personalului care lucreaza aici. Am inceput sa-i intreb pe oameni cum se inteleg cu calculatoarele. Cel mai adesea raspunsurile erau: “Le urasc”, “Calculatoarele nu ma plac” sau “Calculatoarele imi fac figuri tot timpul, mai ales cand sunt nervos.”
Calculatorul dvs. se defecteaza des?
In multe cazuri, se poate argumenta ca defectarea masinii creeaza stresul sau frustrarea si nu invers. Totusi, se pare ca starea noastra psihica, nivelul de solicitare, reactiile noastre emotionale fata de anumite echipamente (fata de tehnologie in general) si chiar credinta noastra in ce poate sa faca acea masina, afecteaza intrucatva performantele acesteia, fie ca este vorba de un calculator sau de altceva. Este posibil, de asemenea, sa apara defectiuni repetate ale calculatoarelor sau chiar ale fotocopiatoarelor ca efect al subconstientului unui singur individ care este foarte iritat, stresat, frustrat. O persoana extrem de emotiva, supusa anxietatii sau frustrarilor, poate avea adesea probleme cu calculatoarele. Uneori chiar relatia crispata intre sef si operatorul de computer “lasa urme”. Alteori, antipatia fata de tehnologie in general il impiedica pe individ sa o utilizeze corect, intarindu-i astfel neincrederea in acele “masini infernale”. Se pare ca atunci cand calculatorul dvs. se defecteaza sau doar functioneaza prost, e nevoie sa va analizati si sa va controlati starea de spirit, starea emotionala in general. Decat sa fortati situatia si asa dificila, mai bine plecati de langa calculator si reveniti abia dupa o scurta relaxare. Veti descoperi ca problemele au disparut, iar calculatorul functioneaza corect. Toate acestea arata o puternica legatura intre gandurile noastre si mediul inconjurator, intre noi si celelalte fiinte in preajma carora traim.


Poluare… mentala


Daca aceasta “empatie” cu sens negativ se produce intre om si masina, nu sunt greu de intuit dezastrele psihice pe care le induc in jurul lor indivizii care permanent sunt anxiosi, nemultumiti de ceva sau de cineva, frustrati, proiectand asupra altora ganduri de asteptari negative, devalorizatoare. Pe langa o astfel de “poluare psihica” exista si poluarea chimica, iar mai nou, se vorbeste de “poluarea electrica”. Electricitatea si tehnologia aferenta evidentiaza diverse forme de energie, de la microunde la lumina, de la ultrasunete la campuri electromagnetice si, din ce in ce mai mult, oamenii studiaza efectul acestora asupra sanatatii si comportarii lor psihice. S-a constatat ca si campurile electrice ale paturilor sau pernelor electrice pot avea efecte fizice negative.
Pe de alta parte, unele frecvente ale campurilor magnetice pot ajuta la insanatosire. Acest din urma efect ne duce cu gandul la controversatul Franz Anton Mesmer si la conceptul sau de “magnetism animal”, de care a facut uz pentru a vindeca diverse boli, la sfarsitul secolului trecut. De asemenea, campul magnetic al Pamantului (numit geomagnetic) influenteaza starea psihica a omului, comportarea sa si chiar capacitatile paranormale, lucru stabilit prin studiile neurologului Michael Persinger de la Universitatea “Laurentian” din Ontario, Canada.


Creierul - “organ magnetic”


Noile ipoteze in cercetarea parapsihologica sunt legate de studii recente facute asupra masurarii campului magnetic din jurul creierului, lasand sa se intrevada cum este posibil acest mecanism de influentare a mediului exterior, a fiintelor din jurul nostru prin intermediul gandurilor sau al starilor emotionale. Robert O. Becker, celebrul cercetator in domeniul influentei campului electromagnetic asupra animalelor si plantelor, a studiat in ultimul timp locul pe care-l ocupa campurile magnetice in procesarea informatiei in constiinta. Se pare ca exista particule submicroscopice de material magnetic in organismele vii, de la bacterii la oameni, si care par a fi asociate creierului, numit acum “organ magnetic”. Becker a aratat, in urma cercetarilor intreprinse, ca acest organ magnetic este o structura evolutiva straveche, iar dovezile evidentiaza ca intre noi toti exista o conexiune de ordin magnetic.
In mai 1992 a fost data publicitatii de catre Institutul de Tehnologie din California, stirea ca in creierul uman au fost descoperite cristale de magnetit, un minereu de fier cu proprietati magnetice. Porumbeii calatori, balenele, somonii, albinele si unii pesti si bacterii, noteaza Kirschvink, au de asemenea magneti, iar unii ii folosesc pentru a se deplasa, orientandu-se cu ajutorul polului magnetic al Pamantului. Ramane de vazut ce fac pentru si in interiorul corpului uman acesti magneti, deoarece se pare ca un creier de greutate medie contine 7 miliarde de magneti microscopici.


O noua perspectiva


Becker sustine ca, in afara de reteaua noastra de procesare a informatiei (respectiv creierul si reteaua sa de neuroni si neurotrasmitatori) mai exista o a doua forma de retea de procesare a informatiei “mai veche” si anume una de tipul campului magnetic. Natura duala a mintii si a constiintei poate fi deci explicata analizand cu atentie aceasta pereche de retele.
Serena Roney-Dougal, parapsiholog britanic, a studiat activitatea creierului si legaturile sale cu geomagnetismul si alte variabile de mediu. Interesul ei a fost legat mai ales de glanda pineala (corespunzand celui de “al treilea ochi”). Ea a descoperit ca aceasta glanda poate sa dirijeze ceasul nostru biologic, interactionand totodata cu alte functii ale corpului. Conform cu studiile efectuate de Becker, glanda pineala este capabila sa detecteze variatiile intensitatii campului geomagnetic, iar aceste variatii, la randul lor, regleaza producerea mai multor substante neuroactive (cum ar fi melatonina) de catre glanda pineala. O scadere a acestei substante poate determina comportari de tip schizofrenic ale creierului si poate afecta imaginile vizuale. Se pare deci ca fluctuatiile campului geomagnetic “ne deschid” fata de experientele parapsihologice sau ne amplifica receptivitatea fata de ceea ce exista deja. S-a sugerat ca o scadere a intensitatii campului magnetic pana la asa-zisul “zgomot de fond” permite semnalului parapsihologic sa fie receptionat mai bine.
In cazul psihokineziei, mai frecventa in timpul cresterii campului magnetic, este posibil ca intensitatea crescuta a campului sa furnizeze cumva sursa de energie pentru evenimentul psihokinetic sau cel putin “scanteia” care declanseaza aptitudinile. Desi aceste ipoteze nu sunt definitiv verificate, interesul pentru factorii de mediu care au impact asupra capacitatilor PSI este tot mai mare. Cercetandu-se modul in care reactioneaza oamenii la campurile electromagnetice produse de tehnologie sau la campul geomagnetic terestru, se vor afla raspunsuri la unele intrebari ridicate de parapsihologie. Aceste date se inscriu intr-un domeniu de studiu mai larg, in care sunt incluse si multe alte stiinte care converg spre aceeasi idee, ca suntem legati intre noi prin energii subtile, ca suntem legati de viata planetei Pamant si prin ea, de fapt, de intregul Univers.


Extras si adaptare din lucrarea “Stiinta constiintei” de Claudiu Trandafir si Marinela Grigore, aparuta la editura Kamala




Sursa: Editura Kamala


preluat de la: http://ellenamihaela.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu