miercuri, 30 mai 2012

Somnul Constiintei - iluzia unor semeni care cred ca au constiinta trezita




Clarvăzătorul Pozitiv ştie să lucreze cu Voinţa ca Facultate; Clarvăzătorul Negativ vede, fără a-şi dori să vadă, şi întotdeauna sfârşeşte înşelat de Tenebroşi.
CLARVEDEREA POZITIVĂ o posedă sau o au doar acele Suflete care TRĂIESC TREZITE în Lumile Suprasensibile, aceia care posedă CONŞTIINŢĂ CONTINUĂ. Mediumii şi Ghicitorii nu servesc pentru această categorie de investigaţii, sunt dezechilibraţi, iar investigaţiile lor ajung să fie totdeauna un eşec, în majoritatea cazurilor.
În toate acestea există ceva destul de grav; vreau să mă refer în mod categoric la “Somnul Conştiinţei”.
The Four Gospels insist on the need to Awake, but unfortunately, people assume that they are already "awake".
Cele Patru Evanghelii insista asupra necesitatii de a ne Trezi, dar din pacate, oamenii considera ca sunt deja “treziţi”.
Şi mai grav este faptul că există pe alocuri un fel de clasă de subiecţi foarte mentali, care de bună seamă nu numai că dorm, ba mai mult visează că sunt “treziţi”.
Acest tip de oameni se autointitulează aşa-zişii “profeţi” şi de fapt sunt destul de periculoşi deoarece îşi proiectează asupra celorlalţi propriile vise, halucinaţii şi nebunii; ei sunt cu siguranţă cei care proiectează asupra altora delicte pe care nu le-au comis şi distrug căminele celorlalţi.
Este de la sine înţeles că nu vorbim împotriva Clarvăzătorilor autentici, acum ne referim doar la indivizii halucinanţi, la cei sinceri înşelaţi care visează că sunt treziţi.
Există cinci clase de Percepţii de Clarvedere: Supraconştient, Conştient, Inconştient, Infraconştient şi Subconştient. Există în psihiatria criminalistică forme Bio-Tipologice diferite.
Fiecare Personalitate reacţionează faţă de Percepţiile de Clarvedere potrivit Diagnosticului Personologic şi Psihopatologic Individual special.
Există Paranoidul Normal, Paranoicul Grav, Schizofrenicul cu reacţii violente, instantanee şi teribile. De asemenea există Neurastenoidul cu dublă personalitate bolnavă, Oligofrenul (asasinul obişnuit), Epilepticul, Schizoidul cu hipersensibilitate variată sau hiperestezică, cu o bază genotipică epileptoidă, etc., etc.
Un clarvăzător fără o cultură şi fără nici un fel de disciplină intelectuală, degenerează într-un delincvent vulgar. Clarvăzătorii Neurastenoizi, Schizofrenicii, Oligofrenicii, Epilepticii şi Schizoizii cu hipersensibilitate variată cad în stări de Consternare Psihopatică, Sugestie convulsivă şi Patologică, Delir de Persecuţie Superstiţioasă, etc., care ne conduc către abisul delincvenţei.
Pentru a dezvolta pozitiv clarvederea este necesar să se aibă cultură intelectuală. Pentru a dezvolta Chakrele, Puterile Oculte ale Corpului Astral, este necesară disciplina intelectuală.
Înainte să ne dedicăm dezvoltării Puterilor Oculte, avem nevoie să ne studiem pe noi înşine şi să punem un diagnostic personologic şi psihopatologic propriei noastre personalităţi, pentru a descoperi Eu-l nostru psiho-biotipologic.
Este nevoie să ne reformăm cu o Cultură Intelectuală. Avem nevoie de o Psihoterapie Pedagogică pentru a ne Reforma şi a ne Trezi Conştiinţa.
Cu durere profundă am putut evidenţia că eşecul ezoteric se datorează, într-adevăr, Conştiinţei adormite. În realitate, mulţi devoţi gnostici sinceri şi iubitori ai Adevărului eşuează din cauza acelei stări lamentabile a Conştiinţei adormite.
În antichitate se dădea Marele Arcan, Maithuna, Sexo-Yoga doar neofiţilor care îşi trezeau Conştiinţa; Hierofanţii ştiau foarte bine că discipolii adormiţi, mai devreme sau mai târziu vor abandona munca în A Noua Sferă.
Mai rău este că aceşti eşuaţi se Autoînşeală gândind numai de bine despre ei înşişi. Aproape întotdeauna cad ca nişte prostituate în braţele unei noi şcoliţe care le aduce un fel de consolare, după care, pronunţă fraze după cum urmează: “Eu nu continui cu învăţăturile gnostice pentru că acestea cer un cuplu, iar aceasta este un lucru personal, eliberarea, munca este ceva ce trebuie să caut singur”.
Evident, toate aceste vorbe de autoconsolare şi autoconsideraţie au ca scop numai propria autojustificare.
Dacă aceşti oameni sărmani ar fi avut Conştiinţa trezită, ar fi verificat, prin ei înşişi că “aşa cum este sus este şi jos” şi invers; ar fi experimentat în formă directă cruda sa realitate; şi-ar fi dat seama în mod complet de starea lamentabilă în care se află; ar fi înţeles necesitatea Maithunei pentru a-şi fabrica Corpurile Solare, Hainele de Nuntă ale Sufletului, realizând astfel acea “A doua Naştere” despre care i-a vorbit Marele Kabir Isus Rabinului Nicodim.
Însă astfel de vorbitori de înţelepciune, dorm; şi nu sunt capabili, cu adevărat, să verifice prin ei înşişi că sunt îmbrăcaţi cu “Haine Lunare”, că sunt sărmani şi mizerabili.
Visătorii, adormiţii, presupun că sunt treziţi; nu doar că îşi fac rău lor, însă provoacă mari prejudicii şi semenilor.
Cred că înşelatul sincer, adormitul care visează că este treaz, Mitomanul care se crede pe sine super-transcendent, halucinantul care se consideră Iluminat, în realitate nu poate să producă decât mult mai multe daune umanităţii, spre deosebire de cel care niciodată în viaţa lui nu s-a afiliat studiilor noastre.
Vorbim într-un limbaj foarte dur; cu toate acestea puteţi să fiţi sigur, iubite cititor, că mulţi adormiţi, halucinaţi, la citirea acestor rânduri, în loc să se oprească un moment pentru a reflecta, corecta şi îndrepta, vor căuta numai modul de a-şi însuşi cuvintele mele cu scopul evident de a-şi documenta nebuniile lor.
Din păcate pentru acest furnicar uman, mulţimile sărmane au în interior o proastă secretară care interpretează rău învăţătura Gnostică, vreau să mă refer la Eu-l Pluralizat, Eu Însumi.
Cel mai caraghios este modul în care Mefistofel se deghizează în Sfânt; este sigur că Ego-ului îi place să fie pus pe altare şi să fie adorat.
Este imperios necesar să înţelegem în profunzime, că în timp ce Conştiinţa continuă îmbuteliată în Eu-l Pluralizat, nu numai că va continua să doarmă, ba mai mult, va avea uneori prostul obicei de a visa că este trezită.
Cel mai grav tip de nebunie rezultă din combinarea Mitomaniei cu halucinaţiile.
Tipul Mitomanului este acela care se crede Dumnezeu, care se simte supertranscendent, care doreşte ca toată lumea să îl adore.
Această clasă de subiecţi, la citirea acestui articol vor adapta în felul lor cuvintele mele şi vor crede despre ei înşişi că deja au dizolvat Eu-l, deşi îl au mai robust decât o gorilă.
Când un Mitoman, adormit, lucrează în Forja Ciclopilor, puteţi să fiţi foarte siguri că va abandona munca foarte repede spunând: “Eu am obţinut deja A doua Naştere; eu sunt eliberat; am renunţat la Nirvana din dragoste pentru umanitate, sunt un Dumnezeu”.
Este înfricoşător să îi vezi pe Mitomani, pe halucinaţii adormiţi profeţind nebunii, calomniindu-şi aproapele, numindu-i pe alţii Magi Negri, etc. Asta este teribil: Diavoli judecând pe diavoli! Nu vor să îşi dea seama toţi aceşti vorbitori de înţelepciune, că în această lume dureroasă în care trăim este aproape imposibil să întâlneşti vreodată un sfânt.
Orice mag este mai mult sau mai puţin “negru”; în nici un caz nu poate să fie alb în timp ce demonul, Eu-l Pluralizat se află în corp. Treaba asta de a spune pe alocuri că tipul cutare este căzut, este cu siguranţă o glumă foarte proastă, pentru că în această lume toţi oamenii sunt căzuţi.
Modul acesta de a-şi calomnia aproapele şi de a distruge căminele cu profeţii false, este specific halucinaţilor, oamenilor care visează că sunt treziţi.
Dacă cineva vrea cu adevărat să se Autotrezească, atunci să se decidă să “moară” clipă de clipă, să practice meditaţia în profunzime, să se elibereze de minte.
Aici, la acest Sediu Patriarhal al Mişcării Gnostice, îmi sunt adresate frecvent scrisori de la mulţi adormiţi care spun: “Soţia mea, cutare, sau cutărică, etc., este foarte evoluat, este un Suflet foarte bătrân, etc”.
Aceşti sărmani adormiţi care vorbesc astfel gândesc că timpul şi Evoluţia îi pot trezi, autorealiza, duce la Eliberarea Finală. Aceste persoane nu vor să înţeleagă că Evoluţia şi sora sa geamănă Involuţia, sunt numai două legi mecanice ale Naturii, care lucrează într-un mod coordonat şi armonios în toată creaţia. Atunci când cineva îşi trezeşte Conştiinţa înţelege necesitatea de a se elibera de aceste două legi şi de a intra pe Calea Revoluţiei.

Dorim oameni Treziţi, hotărâţi, revoluţionari; nu acceptăm în nici un caz fraze incoerente, vagi, insipide, imprecise, insubstanţiale, inodore, etc. Trebuie să trăim alerţi şi vigilenţi precum santinela în vreme de război. Vrem ca oamenii să lucreze cu Cei Trei Factori ai Revoluţiei Conştiinţei; deplângem atâtea cazuri de sincer înşelaţi, adormiţi care lucrează numai cu un singur factor, din păcate, de multe ori folosit în mod greşit.
Trebuie să înţelegem ceea ce suntem: biete animale adormite, maşini controlate de Ego...


Diverse Opere ale V.M. Samael Aun Weor

“Este necesar ca VISĂTORUL SĂ SE TREZEASCĂ în Lumile Interne înainte de a se transforma într-un INVESTIGATOR COMPETENT în LUMILE SUPERIOARE.”
“Toată investigaţia autentică Exoterică şi Ezoterică ţine de această stare de VIGILENŢĂ PERFECTĂ. Pentru a investiga aceste lumi este nevoie de GÂNDIREA LOGICĂ ŞI CONCEPTUL EXACT.”


sursa cu drept de autor: http://www.vopus.org
Multumesc VOPUS !

Un comentariu:

  1. Thanks for ones marvelous posting! I actually enjoyed reading it, you can be a great
    author.I will be sure to bookmark your blog and will eventually come back later on.
    I want to encourage you continue your great work, have a nice morning!
    Review my website : forja artística

    RăspundețiȘtergere