sâmbătă, 23 iunie 2012

Cine sunt eu - Care este natura Constiintei Supreme - Cand va fi obtinuta Realizarea Sinelui Esenta - Cand va fi transcensa lumea - Care este natura mintii - Cum va putea deveni mintea linistita - Care este natura Sinelui - Starea de veghe - Starea de vis - Ce este fericirea - Ce este eliberarea




Întrucât toate ființele vii doresc să fie întotdeauna fericite, să trăiască fără suferintă, întrucât în fiecare caz s-a observat o iubire supremă pentru propriul sine, și întrucât numai fericirea este cauza iubirii cu scopul de a atinge această fericire care este propria natură a fiecăruia și care este experimentată în starea de somn profund fără vise, unde mintea nu mai există, omul ar trebui să-si cunoască propriul sine. Pentru aceasta, calea cunoașterii, investigatia interioară în forma "Cine sunt eu?" este metoda principală.


Cine sunt eu?
Nu sunt corpul fizic, care este alcătuit din cele șapte umori (dhatus). Nu sunt cele cinci organe de simț - aspectele mentale ale organelor fizice: urechi, piele, ochi, limbă și nas care își au fiecare obiectele lor specifice - esențele subtile: sunet, atingere, culoare (formă), gust și miros, respectiv; nu sunt cele cinci organe de acțiune - corespondentul subtil, lăuntric al organelor fizice: coardele vocale, mâini, picioare, sex și anus, care îndeplinesc functiile specifice de vorbire, apucare, locomoție, procreație-creare a plăcerii erotice și excreție. Nu sunt cele cinci sufluri vitale: prana, apana, samana, udana, vyana, care realizează funcțiile specifice de inspirație (asimilare), excreție, digestie, vorbire și circulație a sângelui și a fluidelor vitale. Nu sunt nici chiar mintea care gândește; și de asemenea, nici necunoașterea care este înzestrată numai cu impresiile reziduale ale obiectelor și în care nu există nici obiecte și nici funcții.




Dacă nu sunt nimic din toate acestea, atunci cine sunt eu?
După negarea și transcenderea tuturor lucrurilor menționate mai înainte, ca ne fiind eu-însumi (neti, neti), numai acea Conștiință care rămâne singură, aceasta sunt eu.




Care este natura Conștiinței Supreme?
Natura Conștiinței Supreme este pura existență - pura conștiință - pura beatitudine (Sat - Chit - Ananda).




Când va fi obținută Realizarea Sinelui-Esență?
Când lumea vizibilă va fi transcensă, atunci va fi realizat Sinele-Esență, care este văzătorul, conștiința martor.




Nu poate avea loc revelarea Sinelui chiar dacă lumea vizibilă nu este transcensă, fiind considerată în continuare drept reală?

Nu, nu se poate.




De ce?
Văzătorul și obiectul văzut sunt precum frânghia și șarpele, atunci când în întuneric confundăm înspăimântați frânghia cu un șarpe veninos. Întocmai cum cunoașterea frânghiei, care este substratul real al experienței, nu survine până când falsa cunoaștere a șarpelui iluzoriu nu dispare, tot astfel Realizare Sinelui, care este substratul esențial al ființei, nu se va produce pâna când nu este îndepărtată convingerea că lumea vizibilă este reală.




Când va fi transcensă lumea (care reprezintă de fapt obiectul văzut)?
Atunci când mintea, care este cauza tuturor percepțiilor și acțiunilor, devine liniștită și imobilă, lumea este transcensă.




Care este natura minții?
Ceea ce este numit "minte" este o uimitoare putere ce rezidă în Sinele Suprem. Aceasta provoacă apariția oricărui gând. Fără gânduri nu există minte. Astfel, gândul este natura minții. Fără gânduri nu există nici o entitate independentă numită "lume". În starea de somn profund fără vise nu există gânduri și nu există nici lumea exterioară pentru subiect. În starea de veghe și în starea de vis există gânduri și de asemenea există și o lume exterioară. Exact așa cum păianjenul își întinde pânza, scoțând-o din el însuși și și-o retrage apoi în el însuși, tot așa și mintea proiectează lumea în afara sa și o resoarbe apoi din nou în ea însăși. Când mintea iese din interiorul Sinelui, se naște lumea exterioară. Prin urmare, când lumea exterioară ne apare ca fiind reală, Sinele Suprem nu mai este văzut. Iar când Sinele strălucește în conștiința noastră, lumea exterioară dispare. Când cineva își pune cu perseverență întrebări despre natura minții, mintea ca un reziduu, va sfârși prin a părăsi Sinele. Ceea ce noi numim Sine este de fapt Atman. Mintea există întotdeauna doar depinzând de ceva grosier; ea nu poate exista singură. Mintea formează este ceea ce numim corpul subtil sau (jiva).




În ce fel trebuie să ne punem întrebări pentru a înțelege natura minții?
Ceea ce apare în acest corp ca fiind "eu-l" (ego-ul) este mintea. Dacă cineva se întreabă unde apare prima dată în corp ideea de "Eu" va descoperii că ea apare în Inimă. Acesta este locul de origine al minții. Chiar și dacă cineva gândește constant "Eu", "Eu", va fi condus către acel loc. Din toate gândurile care apar în minte, gândul "Eu-lui" este primul. Numai după apariția primului pronume personal, cel de-al doilea și al treilea pronume personal pot să apară. Fără primul pronume personal nu pot exista al doilea și al treilea.




Cum va putea deveni mintea liniștită?
Prin întrebarea "Cine sunt eu?", gândul "Cine sunt eu?" va distruge toate celelalte gânduri și precum bățul folosit pentru a aprinde un rug de foc, el însuși în final va fi distrus. Atunci va înflori Realizarea de Sine.




Ce rost are păstrarea în permanență în minte a gândului "Cine sunt eu"?
Când alte gânduri apar, ele nu trebuie urmate ci trebuie să ne întrebăm "Cui îi apar aceste gânduri?". Nu are importanță câte gânduri apar. De fiecare dată când un gând apare trebuie să ne întrebăm cu seriozitate "Cui i-a apărut acest gând?". Răspunsul care va veni va fi "Mie". Apoi dacă se pune întrebarea "Cine sunt eu?", mintea se va întoarce la sursa sa, iar gândul care a apărut se va liniști. Printr-o practică repetată realizată în această manieră, mintea își va dezvolta capacitatea de a ramâne permanent cufundată în propria sa sursă. Când mintea, care este de natură subtilă se exteriorizează prin intermediul creierului și a organelor de simț, apar numele grosiere și formele. Când ea ramâne în Inimă, numele și formele dispar. A nu lăsa mintea să se exteriorizeze și a o păstra interiorizată în Inimă, este ceea ce se numește interiorizare (Antar-Mukha). A lăsa mintea să meargă în afara Inimii este cunoscut ca fiind exteriorizare (Bahir-Mukha). Astfel, când mintea stă în Inimă, "eu-l" (ego-ul) care este sursa tuturor gândurilor va fi eliminat și Sinele care există de-a pururi va strălucii. Orice ar face un asemenea om, el nu va fi impulsionat de ideea egotică de "Eu". Dacă cineva acționează în acest fel, toate îi vor apare ca fiind de natura lui Shiva.




Mai există oare și alte metode pentru a liniști mintea?

Alte metode decât acest fel de a ne întreba nu reprezintă metode adecvate. Dacă prin intermediul altor metode se va încerca un control al minții, mintea ne va părea că este controlată, dar va continua să existe și mai departe. Prin controlul respirației, de asemenea, mintea va deveni liniștită. Dar ea va fi liniștită doar atât timp cât respirația rămâne controlată. Când respirația va fi reluată, mintea de asemenea va reîncepe să se miște și va hoinări, împinsă fiind de impresiile reziduale care se află în ea. Sursa este aceeași atât pentru minte cât și pentru respirație. Într-adevăr, gândul este natura reală a minții. Gândul de "Eu" este primul gând din minte și cu el apare ego-ul. Acolo de unde ego-ul își trage originea, respirația de asemenea își trage originea. Deci când mintea devine liniștită, respirația este controlată și când respirația este controlată, mintea devine liniștită. Dar în starea de somn profund fără vise, deși mintea devine liniștită, respirația nu se oprește. Aceasta se întâmplă datorită voinței lui Dumnezeu, pentru a putea fi păstrat corpul fizic și pentru ca ceilații oameni să nu trăiască cu impresia că ființa a murit. În starea de veghe și în samadhi, atunci când mintea devine liniștită, respirația este controlată. Respirația este forma grosieră a minții. Până în momentul morții, mintea păstrează respirația în corp; când corpul moare, mintea își ia și respirația odată cu plecarea ei. Deci exercițiul de control al respirației este doar un sprijin pentru a face mintea să devină liniștită; acest exercițiu nu va distruge mintea. Întocmai precum practica controlului respirației, meditația făcută pe formele lui Dumnezeu, repetarea de mantre, postul alimentar, etc. nu sunt decât ajutoare pentru a face mintea liniștită. Prin intermediul meditației asupra formelor lui Dumnezeu și prin repetarea de mantre, mintea devine focalizată. De obicei, mintea hoinărește în permanență. După cum atunci când unui elefant îi este dată o frânghie pe care să o apuce cu trompa el va începe să meargă după noi ținându-se de frânghie și de nimic altceva, tot astfel, când mintea este ocupată cu un nume sau cu o formă ea se va "apuca" doar de aceasta. Când mintea se diversifică sub forma nenumăratelor gânduri, fiecare gând devine lipsit de forță; când însă gândurile se dizolvă, mintea devine focalizată și puternică. Pentru o asemenea minte, căutarea Sinelui prin intermediul întrebarii "Cine sunt eu?" devine ușoară. Dintre toate regulile restrictive ce ajută la liniștirea minții, cea în legatură cu consumarea în exclusivitate a hranei sattvice în cantități moderate este cea mai importantă. Respectând această regulă, calitatea sattvică a minții va crește și acest lucru va fi foarte util în căutarea Sinelui prin intermediul întrebarii "Cine sunt eu?".





Impresiile reziduale (gândurile) despre obiecte apar fără sfârșit, precum valurile unui ocean. Când vor fi eliminate toate aceste gânduri?
Pe măsură ce meditația asupra Sinelui ajunge la nivele din ce în ce mai înalte, gândurile vor fi treptat distruse.




Este posibil ca aceste impresii reziduale ale obiectelor, care provin chiar din alte existențe, dintr-un timp fără început, să fie dizolvate astfel încât ființa să rămână cufundată în puritatea Sinelui?
Fără a-ți mai pune problema dacă "Este posibil sau nu?" trebuie să te păstrezi cu perseverență într-o stare de meditație asupra Sinelui. Chiar dacă cineva este un mare păcătos, el nu va trebui să se îngrijoreze plângându-se "Vai, sunt un păcătos, cum aș putea atinge eu eliberarea?"; el va trebui să renunțe complet la gândul "Sunt un păcătos" și să se dăruiască cu fervoare în meditația asupra Sinelui. Cu siguranță, astfel va reuși să atingă Realizarea Ultimă. Nu există doua minți - una bună și una rea. Impresiile reziduale sunt de doua feluri - pozitive și negative. Când mintea este sub influențta impresiilor pozitive este numită bună, iar când este sub influența impresiilor negative este considerată rea.
Nu va trebui să-i permitem minții să se îndrepte către obiectele lumești și către lucrurile care îi preocupă pe oamenii ignoranți. Oricât de rău ar fi omul de lângă tine, nu trebuie să îndrepți ura asupra lui. Atracția posesivă și ura vor trebui să fie amândouă evitate. Tot ceea ce o ființă dă celorlalți, ea dă Sinelui său Suprem. Dacă acest adevăr este înțeles, cine va mai putea să nu dăruiască totul celorlalți? Când Sinele se dezvăluie, totul se dezvăluie; când mintea devine liniștită totul devine liniștit. Pe măsură ce ne purtăm cu mai multă umilință, vom putea genera din ce în ce mai mult bine. Dacă mintea devine tăcută putem trăi fericiți oriunde.




Cât timp va trebui practicată introspecția, calea de evoluție spirituală prin întrebarea "Cine sunt eu"?
Atât timp cât în minte se mai păstrează impresii ale obiectelor exterioare sau interioare, întrebarea "Cine sunt eu?" este necesară. Pe măsură ce gândurile răsar, ele vor fi distruse imediat, chiar în locul lor de origine, prin intermediul acestei întrebări. Dacă ne păstrăm în contemplarea Sinelui neîntrerupt pâna ce Sinele a fost recunoscut, doar atunci putem renunța la această întrebare. Atâta timp cât mai există dușmani în interiorul fortăreței, ei vor continua să atace fortăreața, dar dacă ei sunt distruși imediat ce apar, fortăreața va fi în totalitate sub stăpânirea noastră.




Care este natura Sinelui?
Ceea ce există cu adevărat este doar Sinele. Lumea și sufletul individual apar în acest Sine (precum sideful în scoica ce va naște o perlă); lumea și sufletul individual apar și dispar în același timp. Sinele este acolo unde în mod absolut nu există nici un gând despre "Eu". Acesta (Sinele) este numit (Tăcere). Sinele însuși este lumea, Sinele însuși este "Eu-l", Sinele însuși este Dumnezeu; totul este Shiva, totul este Sine.




Nu este totul lucrarea lui Dumnezeu?
Fără dorință sau efort, soarele răsare; și numai în prezența acestuia, pietrele prețioase strălucesc, lotusul înflorește și apa se evaporă; oamenii își realizează diferitele lor activități și apoi se odihnesc. Precum pilitura de fier se mișcă și se ordonează în prezența magnetului, doar în virtutea prezenței lui Dumnezeu, sufletele guvernate de cele trei funcții cosmice sau de încincita activitate divină își realizează acțiunile și apoi se odihnesc, în concordanță cu karma proprie. Dumnezeu nu impune; nici o karmă nu Îl poate atinge. Este la fel cum acțiunile lumești nu afectează soarele sau precum activitatea celorlalte patru elemente (pamânt, apă, foc, aer) nu afectează eterul atotcuprinzător.




Dintre toți cei ce se dăruiesc prin devoțiune lui Dumnezeu cine este cel mai de admirat?
Cel care este dăruit Sinelui care cu adevărat este Dumnezeu, este cel mai devotat lui Dumnezeu. A te dărui lui Dumnezeu înseamnă a rămâne mereu cufundat în Sine fără a lăsa să apară nici un alt gând în afară de gândul față de Sine. Oricâte probleme i-am lăsa lui Dumnezeu, El le suportă pe toate. Din moment ce puterea Supremă a lui Dumnezeu face toate lucrurile să se miște, de ce oare noi, fără a ne supune Lui, ne preocupăm în mod constant de gânduri de genul "ce ar trebui făcut și cum și ce nu ar trebui să facem și cum să nu facem?". știm că un tren cară toate bagajele, așa că, după ce ne-am urcat în el, de ce ar mai fi necesar în continuare să ne cărăm pe cap cu efort micul nostru bagaj, în loc să îl punem jos în tren și să ne simțim astfel ușurați?




Ce este nonatașamentul?
A distruge gândul în momentul în care acesta apare, fără ezitare, fără a mai lăsa vreun reziduu, chiar în locul în care gândul își are originea, aceasta înseamnă nonatașament. La fel cum un căutător de perle își agață la brâu o greutate și se scufundă pâna pe fundul mării și de acolo adună perle, tot astfel fiecare dintre noi trebuie să fie înzestrat cu nobila calitate a nonatașamentului pentru a se cufunda astfel în interiorul său de unde să obțină Perla Sinelui.




Este posibil pentru Guru să realizeze prin propria sa voință eliberarea unui discipol?
Guru nu va face decât să arate calea către eliberare; el nu va aduce prin el însuși un suflet la starea de eliberare. Într-adevăr, Dumnezeu și Guru nu sunt diferiți. La fel cum prada căzută în ghearele tigrului nu are nici o scăpare, tot astfel cei care intră în sfera privirii pline de grație a unui Guru vor fi eliberați cu ajutorul Guru-lui și nu se vor mai rătăci; totuși fiecare va trebui să-și urmeze prin propriul său efort calea revelată de Dumnezeu sau Guru și să atingă eliberarea. Nimeni nu se poate autocunoaște decât prin proprii săi ochi ai cunoașterii și nu cu ai altora. Cel care este Rama solicită oare ajutorul unei oglinzi pentru a ști că el este Rama?




Este necesar pentru cel care caută eliberarea să cerceteze natura categoriilor fundamentale ale manifestării?
La fel precum cel care vrea să arunce gunoiul nu are nevoie să îl analizeze și să vadă cum este, tot astfel cel care vrea să cunoască Sinele nu are nevoie să țină cont de numărul de tatve sau să le cerceteze caracteristicile; tot ceea ce trebuie să facă este să elimine împreună toate tatvele care îi ascund Sinele. Lumea trebuie să fie considerată iluzorie precum un vis.


Există vreo diferență între starea de veghe și starea de vis?
Stare de veghe durează mai mult timp, iar visul este mai scurt; în afară de această diferență nu mai există o alta. La fel cum starea de veghe pare a fi reală când suntem treji, tot astfel se întâmplă să ni se pară într-un vis atunci când visăm. În vis mintea ia un alt corp. Atât în starea de veghe cât și în cea de somn gândurile, numele și formele apar simultan.


Pentru cei ce caută eliberarea este util să citească cărți?
Toate textele sacre afirmă că pentru a atinge eliberarea trebuie ca mintea să devină liniștită; deci concluzia acestor învățături este că mintea va trebui făcută să devină liniștită; odată ce acest lucru a fost înțeles nu mai este nevoie să citim la nesfârșit. Pentru a liniști mintea nu trebuie decât să căutăm în interiorul nostru ceea ce este Sinele; cum ar putea fi făcută această căutare citind carți? Trebuie să ne cunoaștem propriul Sine cu propriul ochi al înțelepciunii. Sinele este în interiorul celor cinci învelișuri (corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, corpul mental și corpul cauzal), în timp ce cărțile sunt în afara lor. Deoarece Sinele trebuie căutat prin eliminarea celor cinci învelișuri (corpuri), este inutil să-l căutăm în cărți. Vine un timp când fiecare trebuie să uite tot ceea ce a învățat.


Ce este fericirea?
Fericirea este însăși natura Sinelui; fericirea și Sinele nu sunt diferite. Nu există fericire în obiectele lumii.
Datorită ignoranței noastre ne imaginăm că primim fericire de la obiectele exterioare.
Când mintea se îndreaptă către exterior noi nu experimentăm decât suferință.
Într-adevăr, când dorințele ei sunt împlinite, ea se reîntoarce în propriului ei loc și se bucură de fericirea că este Sinele. Tot astfel, în stările de somn, samadhi și leșin (pierderea cunoștinței) și când obiectul dorit este obținut sau obiectul neplăcut este eliminat, mintea devine orientată către interior și se bucură de pura fericire a Sinelui.
Astfel, mintea se mișcă fără odihnă plecând de la Sine și întorcându-se către aceasta în mod repetat. Sub copac, la umbră este plăcut, dar sub cerul liber căldura este insuportabilă.
O persoană care a călătorit prin arșița soarelui simte bucuria răcorii când ajunge la umbră.
Cel care continuă să meargă de la umbră la Soare și apoi iar la umbră și iar la Soare este un ignorant.
Un înțelept stă în permanență la umbră. În mod similar, mintea celui care cunoaște adevărul ultim nu îl părăsește pe Brahman (Divinitatea). Mintea unui om ignorant din contră se îndreaptă către lume, suferă și apoi pentru o scurtă perioadă se întoarce către Brahman pentru a experimenta fericirea.
De fapt ceea ce este considerată a fi lumea, nu este decât gând. Când lumea dispare, adică atunci când nu există gânduri, mintea trăiește fericirea; când lumea apare mintea se îndreaptă către suferință.


Ce este înțelegerea (viziunea, pătrunderea) înțelepciunii (Jnana-Drsti)?
A rămâne liniștit este ceea ce este numit Jnana-Drsti. A rămâne liniștit înseamnă a-ți stabili ferm mintea în Sine. Telepatia, cunoașterea întâmplărilor din trecut, prezent și viitor și clarviziunea nu constituie Jnana-Drsti.


Care este relația dintre starea fără dorințe și înțelepciune?
Starea fără dorințe este înțelepciune. Cele două nu sunt diferite, sunt unul și același lucru. Starea fără dorințe înseamnă a stăpâni mintea, împiedicând-o să se orienteze către obiecte. Înțelepciunea înseamnă apariția a ceea ce nu este obiect. Cu alte cuvinte, a nu căuta nimic altceva decât Sinele înseamnă detașare sau stare fără dorințe; înțelepciunea înseamnă a nu părăsi Sinele.


Care este diferența dintre metoda autoanalizei (prin întrebarea "Cine sunt eu?") și meditație ?
Metoda autoanalizei (prin întrebarea "Cine sunt eu?") constă în a-ți retrage mintea în Sine. Meditația constă în a trăi faptul că Sinele este Brahman, pura existență, pura conștiință, pura beatitudine.


Ce este eliberarea?
A realiza o căutare profundă asupra naturii Sinelui care este ascuns în ignoranță și a-i înțelege adevărata sa natură înseamnă a atinge eliberarea.






CINE SUNT EU? - Învătăturile lui Bhagavan Sri Ramana Maharshi - Arthur Osborne



sursa: http://dincolo-de-iluzii.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu