miercuri, 18 iulie 2012

Către cei care vor să-şi asculte inima - Adama





De la Adama
(Channeler Ray Dawn)
Hello, aici este Adama, si vreau să mă adresez vouă, pământenilor.

Tot ce se întâmplă acum pe acest tărâm este întoarcerea la natural, la firesc, la Eden.

Suntem aici de eoni şi am contribuit la obţinerea rezonanţei muncind ca toţi să atingă rezonanţa cu natura lor divină.
Nu puneţi la îndoială că acest lucru; a fost planificată de la început această desfăşurare a evenimentelor la care sunteţi martori acum.
Spiritele Lemuriei aşteaptă şi se bucură pentru fiecare izbândă a voastră care contribuie la creşterea luminii în întreaga omenire. Este adevărat că ceea ce semeni aceea vei culege, iar ei, care şi-au petrecut multe vieţi pe Pământ, aşteaptă acum să se bucure de o recoltă bogată, pe măsura eforturilor depuse în vieţile pe care le-au petrecut pe această planetă.
Este alegerea voastră să faceţi ca visul de milenii al lemurienilor să se împlinească, în sfârşit, şi ei să revină în trup pe meleagurile pe care le-au părăsit cândva, intempestiv.
Eu comunic cu sufletele tuturor celor care gândesc cu dragoste şi iertare la cei care au dispărut cândva.
Acest timp este copt pentru schimbare, simţiţi aceasta?
Este timpul iertării şi al acceptării.

Suntem aici, în Mt. Shasta, dar ne regăsiţi şi în inimile voastre, dacă ne căutaţi cu iubire şi acceptare. Ne puteţi găsi dacă veţi plonja în profunzimile inimii voastre
Toţi am învăţat din lecţiile trecutului, pe care nu trebuie să-l condamnăm. Sufletele noastre ştiu unde am rătăcit cărarea şi cunosc că a venit momentul să putem reveni la Planul Iniţial. Nu vă speriaţi de timpul care ne trebuie pentru a reveni pe cărare, căci pentru Univers, aceasta înseamnă doar o clipire din ochi. Noi, Maestrii Ascensionaţi, Ierarhia Spirituală şi Federaţia Lumilor am lucrat constant pentru înălţarea acestei planete, chiar dacă am făcut-o fără a ne evidenţia munca şi strădaniile.

Mereu am ţinut legătura cu spiritul vostru încurajându-l să continuie munca de creştere spirituală a sufletului, de ridicare a conştiinţei. A sosit momentul bilanţului şi popularizării acestuia.
Mulţumim fiecăruia dintre voi pentru serviciile neobosite aduse, pentru tot ceea ce aţi făcut şi continuaţi să faceţi şi în această perioadă a bilanţului plin de bune rezultate. Folosiţi-vă abilităţile de a utiliza toate înaltele frecvenţe, care vor permite ca planeta şi viaţa de pe ea să revină la ordinea firească a fericirii şi bunăstării tuturor.
Vă rugăm să aveţi răbdare şi să nu încercaţi a vă impune cu forţa voinţa de trezire a celor încă adormiţi. Fiţi activi dar plini de iubire şi înţelegere pentru ei, căci şi voi aţi trecut prin această etapă, până să ajungeţi la nivelul de conştientizare actual. Noi vă vom fi aproape şi gata să vă ajutăm, atunci când veţi invoca sprijinul nostru.

V-aţi înscris pe calea sigură a regenerării şi nu faceţi această călătorie singuri. ‘’Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide ‘’. Vă amintiţi acest îndemn ?
Priviţi cu atenţie în profunzimile fiinţei voastre şi veţi afla cunoaşterea voastră interioară. Ridicaţi-o la suprafaţă pentru a-şi străluci lumina care-i va ajuta şi pe alţii să scape de întuneric! Acestă oportunitate bate acum la uşa fiecăruia dintre cei treziţi şi ar fi bine dacă nu aţi lăsa să treacă pe lângă uşa voastră, fără a-i deschide. Primiţi-o şi folosiţi-o cu discernământ.
Reşedinţa noastră este plasată într-un domeniu de frecvenţă ridicată, şi aceasta face ca întâlnirile cu voi, cei care ne căutaţi, să se producă într-un ritm alert, spre beneficiul revelării adevărului.
Fiţi cine sunteţi voi cu adevărat!

Dorinţa noastră este ca fiecare dintre voi să reuşească să conştientizeze realitatea împărăţiei noastre. Nu trebuie să faceţi ceva extraordinar, pentru a putea înfăptui aceasta, este suficient să permiteţi cu toată fiinţa voastră ca acest fapt să se producă.
Ca să acceleraţi procesul, invocaţi-mi prezenţa şi eu voi fi acolo pentru a vă asigura întreaga mea asistenţă, în modalitatea cea mai adecvată.
Ne-ar plăcea să fim de ajutor, fiecăruia dintre voi şi lumii voastre, în general. Aceste vizite în spirit v-ar ajuta să vedeţi amplasamentele noastre, felul cum ne organizăm viaţa şi activităţile şi, prin aceasta, aţi putea găsi unele modele care vi s-ar potrivi să le aplicaţi în viaţa voastră, dacă veţi considera util.
Suntem una cu voi, în duh şi tărie, suntem prietenii şi familia voastră. Mulţi dintre voi au reşedinţa în lumea noastră, deşi, în marea majoritate a cazurilor, voi nu conştienţizaţi acest fapt. Veţi începe, progresiv, să vă amintiţi…

Toate posibilităţile vi se deschid. Iubirea eternă şi imuabilă vă stă la dispoziţie pentru ca eternitatea să vă accepte permanenţa.
Încă odată : suntem aici pentru fiecare dintre voi acum, în aceste momente de bilanţ şi de înalţare ; ‘’sunaţi’’ la noi şi cereţi-ne asistenţa ; vom fi prompţi şi vă vom deschide. Ştiţi că noi putem fi simultan în multe locuri. Nu vă vom lăsa să aşteptaţi.
Vă mulţumim şi transmitem dragostea noastră fiecăruia dintre voi, iubiţi fii ai Mamei Pământ.
Fie ca vibraţiile luminii, iubirii si iertării să vă însoţească!
Mulţumesc!
Adama




Sursa: www.raydawn.com

Un comentariu:

  1. I do not even κnοω how I ended up heгe, but I thought
    this post was great. I ԁo nοt know who you are but definitely уou aгe going to а famοus blοgger if
    you arе not already ;) Cheerѕ!
    Also visit my website - location d voiture

    RăspundețiȘtergere