vineri, 27 iulie 2012

Clubul nemuritorilor - cum atingem viata fara de moarte?





Reteta Elixirului de viata lunga nu a fost descoperita de alchimistii Antichitatii si ai Evului Mediu, ci de cei ai secolului XXI: ciberneticieni, chimisti, geneticieni. Acesta este clubul lor.
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte
La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale. In varianta sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Ca orice basm, el vorbeste mai degraba despre visari decat despre realitati. Despre dorinte ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de "obisnuit". Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca posibil. Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i ateste stravechimea.
In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o obsesie a speciei umane. Si nu doar la modul fictiunilor literare. Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele proprii, alaturi de piatra filosofala. In forme mai "decente" si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii, straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila
Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum "speranta de viata" nu ne este de folos cata vreme il definim conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca. Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare indiferent de durata medie de viata din epoca lor . Este ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca un mesaj ravnit de toata lumea.
Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca 130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste acum. E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul, iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale genetice.
Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el. Schimbarea mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun, bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta optima a destinului individual.
Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui. Ramane de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea, iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile proprii in virtuti. Prin tratamente de specialitate, medicina contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.
Cine sunt imortalistii?
Daca pana nu demult gerontologia, ramura a stiintelor medicale dedicata studiului imbatranirii, putea fi privita ca un domeniu de avangarda, astazi ea a ajuns, in mod surprinzator, sa fie considerata mult prea prudenta si conservatoare.
Viata omului nu are o limita maxima, afirma curentul imortalist, care isi face tot mai simtita prezenta in zona fierbinte a cercetarilor stiintifice de astazi. Deschizatori de noi perspective asupra biologiei senescentei, inventatori cu brevete acceptate in domeniul unor ramuri aproape exotice ale tehnologiei, precum inteligenta artificiala si nanorobotica, savantii acestia refuza sa priveasca procesul imbatranirii ca pe un aspect implacabil al existentei, asumandu-si delicata misiune de a redesena tabloul genetic si, implicit, viitorul speciei noastre.

E ceva de-a dreptul ametitor in teoriile lor: omul poate trai oricat, organismul sau poate intra de nenumarate ori in "reparatii capitale", in asa fel incat tineretea fara batranete si viata fara de moarte sa-i fie asigurata chiar fara multele si drasticele restrictii pretinse de adeptii caii naturale de prelungire a existentei umane. Omul va trai din ce in ce mai mult intr-o avantajoasa, profitabila si chiar fericita simbioza cu tehnologiile de varf ale prezentului si viitorului.
Asemenea fraze seducatoare si, totodata, pline de promisiuni par preluate din repertoriul alchimistilor de odinioara. Nici nu le-am trata altfel, daca autorii lor n-ar fi, totusi, niste distinse personalitati ale cercetarii contemporane, inventatori eminenti, cu merite recunoscute de juriile unor importante premii rezervate stiintelor si tehnologiilor actuale, oameni ale caror cariere stralucite se pun garantie pentru ideile si cuvintele lor.
Ray Kurzweil , de pilda, si-a vazut recunoscuta calitatea de inventator prin diploma de onoare acordata de Oficiul de Patente al Statelor Unite in anul 2002, prin Premiul Lemelson-MIT (in valoare de 500.000 USD), prin Medalia Nationala pentru Tehnologie, pe care insusi Bill Clinton, pe atunci presedinte al SUA, i-a inmanat-o in 1999, in cadrul unei ceremonii de la Casa Alba. Este doctor honoris causa in cadrul a 12 universitati, iar lista recunoasterii sale internationale ar putea sa continue. Inventiile sale cele mai spectaculoase sunt un dispozitiv care recunoaste textul scris si il sonorizeaza pentru orbi, un sintetizator de sunete capabil sa recreeze instrumentele orchestrale, precum si diverse alte produse tehnice din categoria inteligentei artificiale. A scris o serie de carti cu titluri sugestive pentru asemenea preocupari insolite: Era Masinilor Inteligente, Cand computerele depasesc inteligenta umana, In preajma singularitatii: cand omul transcende biologia, iar impreuna cu Terry Grosmann a publicat incitantul volum Calatorie fantastica: traieste destul incat sa traiesti vesnic. Nu este doar un teoretician, un rafinat al ideilor extravagante, ci si un practician redutabil, numeroasele sale companii ocupandu-se de exploatarea cu succes comercial a inventiilor proprii, toate menite sa sublinieze impactul tehnologiilor asupra societatii.

Kurzweil imagineaza o vreme extrem de apropiata cand actualele computere personale vor fi complet eliminate, inlocuite de o tehnologie miniaturizata si extrem de mobila. Purtatorii inteligentei artificiale vor avea dimensiuni care-i vor face practic invizibili. "Toata lumea va fi on-line", afirma inventatorul. "Imaginile ni se vor scrie direct pe retina. Substratul computerizat va fi peste tot." Generatia urmatoare a tehnologiei va marca in special biologia: "A fost nevoie de miliarde de ani ca sa apara ADN-ul, dar candva acesta a ajuns la un nivel de procesare a informatiei capabil sa stocheze si sa-si reaminteasca rezultatele experientelor evolutioniste, iar ADN-ul a intrat intr-o noua etapa. Asa se va intampla si in tehnologie."
Tot mai sofisticate, tot mai rapid executate si, in consecinta, mai ieftine, produsele electronice vor avea capacitati si performante crescute exponential fata de cele cunoscute astazi. Daca ele sunt inca in afara noastra, curand se vor muta inauntrul organismului uman, inclusiv in creier. In zece-douazeci de ani, crede Ray Kurzweil, vom fi capabili sa plasam inteligenta nonbiologica in interiorul corpului nostru, fiindca, de pe-acum, ea nu este altceva decat o prelungire a personalitatii fiecaruia.
Biotehnologia schimba lumea si schimba omul, bineinteles. Bazate pe nanoboti, noi terapii medicale vor conduce la eliminarea bolilor actuale si la reechilibrarea subtila a unor organe intrate in procesul de imbatranire. "Am toata increderea ca, in urmatoarea decada, vom scapa de marea majoritate a bolilor care ucid astazi 95 la suta din populatie", profeteste Kurzweil. "Am identificat o duzina de procese de imbatranire si vom avea strategii potrivite pentru a le inversa. Cred ca in zece ani vom produce un soarece care nu imbatraneste si vom transpune experienta asta in terapii umane in alti zece ani."

Inventatorul american, unul din cei mai ambitiosi promotori ai biotehnologiei revolutionare, se considera, la nici 60 de ani, intr-o forma destul de buna ca sa poata prinde momentul cand terapia reconstructiva si tehnicile nemuririi ii vor fi accesibile lui insusi. Pana atunci, isi intretine organismul prin dieta si prin cele 250 de suplimente alimentare pe care le ia zilnic intr-un sistematic efort de reprogramare a biochimismului propriu. Se reconstruieste, daca se poate spune asfel, in mod artificial. "O multime de oameni cred ca e bine sa urmezi natura" - constata Kurzweil. "Eu nu cred ca e bine, fiindca evolutia biologica nu este de partea noastra."
Lectia sceptica
Ray Kurzweil nu e singur in postura de asediator al limitelor actuale ale existentei umane, insa nu toti imortalistii afiseaza optimismul sau debordant. S. Jay Olshansky, profesor la scoala de Sanatate Publica a Universitatii Illinois si autor al volumului intitulat In cautarea nemuririi, admite cagerontologia a facut veritabile salturi in ultima vreme, marturisindu-si increderea in progresele ce vor fi realizate in continuare. El foloseste, totusi, un ton mai retinut, invitand si pe altii sa nu exagereze cu ceea ce s-ar putea dovedi doar false promisiuni.
Cercetarile de rutina, menite sa imbunatateasca sanatatea fizica si functia mentala a omului, sunt mai sigure si mai profitabile, spune el, decat intretinerea sperantei ca vom trai cu totii sute, poate chiar mii de ani. Daca datorita lor se va intampla sa avem parte de o viata mai lunga, lucrul acesta trebuie considerat o sansa, un "bonus", nicidecum o regula generalizata.

Olshansky este si un istoric al problemei. Seductia nemuririi ii bantuia si pe antici, bunaoara pe alchimistul chinez Ko Hung acum 1.700 de ani, sau pe filosoful englez Roger Bacon in secolul al XIII-lea. Amandoi pretindeau moderatie alimentara spre a se ajunge la viata lunga si chiar la nemurire, "practici dietetice nu prea diferite de cele existente in foarte populara restrictie calorica ce urmareste, astazi, acelasi scop." Bacon sugera si ingestia unor materii (suplimentele alimentare ale lui Kurzweil?) precum aur, perle, coral, care ar fi avut rolul de a stimula substanta vitala, indepartand batranetea si moartea. Vechii indieni, medicul grec Galenus, medicul-filosof arab Avicena si multi altii credeau in nemurire si, asemeni lui Alexandru cel Mare, o cautau, fiecare cu mijloacele sale.
"Ce au in comun toti acesti cautatori ai nemuririi fizice?", se intreaba Olshansky, raspunzindu-si sec si ironic: "Faptul ca toti sunt morti." In plus, fiecare era convins ca un tratament contra imbatranirii urma sa fie aflat in urmatorii 5-10 ani, asa incat sa beneficieze ei insisi de el. Revenita in contemporaneitatea noastra, ideea nemuririi isi ia drept aliat cuceririle stiintei, dar ramane in esenta expresia moderna a unei eterne seductii:
"Kurzweil si altii nu fac acum decat sa agite inca o data flamura ademenitoare a nemuririi, tulburandu-ne cu povestea pe care cu atata disperare dorim s-o auzim si pe care am tot auzit-o vreme de mii de ani - viata fara boli, slabiciuni si neputinte, daruita cu tinerete vesnica, sub aspect fizic si mental deopotriva."
Un Institut al Nemuririi
Pana sa putem vorbi cu adevarat de un club al nemuritorilor, avem, deocamdata, un club al imortalistilor, macar sub forma temeinic organizata a unui Institut al Nemuririi, cu o misiune definita, cu o conducere si un statut al membrilor titulari, cu o imensa si, exagerand putin, putem spune vesnica foame de sponsorizari. Accesibil pe internet si bine blindat sub expresiva deviza"Pentru o viata infinita", clubul acesta se defineste ca o organizatie educationala nonprofit, grupand 19 cercetatori, doctori si filosofi preocupati de "ceea ce ar putea fi cea mai semnificativa descoperire stiintifica cu care s-a confrutat vreodata omenirea - eradicarea batranetii si a mortalitatii."
La loc de cinste il vom gasi, bineinteles, pe Ray Kurzweil, inconjurat de o pleiada de imortalisti din intreaga lume: Aubrey de Grey de la Departamentul de Genetica din Cambridge, neo-zeelandezul Marc Geddes, australianul Russell Blackford, Nick Bostrom din Oxford, dar in majoritate americani din principalele centre universitare si de cercetare stiintifica: Marvin Minsky de la Massachusetts Institute of Technology, Joao Pedro de Magalhaes de la Harvard Medical School, californienii Robert A. Freitas Jr. si Brian Wowk, oameni de formatii profesionale diverse si neobisnuite: psihologie cognitiva, criobiologie, managementul comunicatiilor, neurostiinta computationala, nanotehnologie moleculara, biologia telomerilor etc.

Institutul a publicat un volum de eseuri intitulat Stiinta invinge moartea, cu o parte mai conturat stiintifica, in care apar eseuri ca Nemurirea biologica (Michael Rose), Lupta cu batranetea (Aubrey de Grey), Un vis: Elixir Vitae (Magalhaes), Clonarea terapeutica (Michael West), Nanomedicina (Freitas), Spre o imortalitate cibernetica (William Sims Bainbridge), Vor mosteni robotii Pamantul? (Marvin Minsky).
O alta parte a cartii exploreaza sensul tendintelor etice, sociologice si filosofice ale atingerii nemuririi, prin articole precum Superlongevitate fara suprapopulatie (Max More), Rasturnarea ordinii naturale(Mike Treder), Constiinta in Viata Foarte Lunga (Manfred Clynes), Introducere la moralitatea imortalista (Marc Geddes), sau Cine vrea sa traiasca vesnic? (Nick Bostrom).

Iluzie ori iminenta restructurare biologica a speciei umane, perspectiva imortalista se manifesta energic in acest inceput de secol XXI, in ciuda celor care, privind moartea ca pe una dintre putinele date sigure ale existentei, considera ca lucrul cel mai bun pe care il putem face este sa rationalizam aceasta tragedie prin care se incheie in mod normal un ciclu de viata. Evident, in cazul realizarii cu succes a nemuririi, mai ramane de raspuns la o intrebare fundamentala: dincolo de implinirea unor dorinte intrucatva egoiste, ce rost (moral) are viata fara capat? Ce vom obtine efectiv? Intrebarea i s-a pus, de altfel, lui Ray Kurzweil intr-un interviu. Merita sa-i aflam raspunsul:"In ultima instanta, va fi mica diferenta intre un ins de 120 de ani si altul de 30. Iar cu o atat de mare parte din viata noastra petrecuta in realitatea virtuala, vom fi capabili sa ne exprimam pe noi insine pe multe alte cai. Nu nivelul de cunoastere al unui om de 120 de ani va fi problema. Noi toti avem sansa de a participa in mod creator la cunoastere si vom extinde sansa asta, care, dupa parerea mea, este adevarata misiune a civilizatiei noastre."
de Mircea Oprita in Ştiinţă





sursa: http://autovindecarea.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu