marți, 24 iulie 2012

Teosofie - despre formarea Universului, D-zeu, Arhangheli, Elementali si Kabbala



Teosofie
Eugen Matzota
-fragment-



CAPITOLUL I
DESPRE TEOSOFIE
„Doctrina Secretă
era religia universal răspândită
în lumea veche si preistorică.“
(Doctrina secretă)

Teosofia, după cum arată şi numele (gr. Theos - Divinitate, Zeu, Dumnezeu şi gr. sophia - înţelepciune), înseamnă cunoaşterea înţelepciunii divine, putând fi definită ca un ansamblu de adevăruri ce stau la baza religiilor. Ea este la fel de veche ca şi lumea. De aceea, mai poartă şi numele de „Înţelepciune antică“. Ea redă omenirii învăţătura pierdută a antichităţii, ŞTIINŢA SUFLETULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religiilor, relevând sensul lor esoteric, justi ficându-le în faţa raţiunii, dar şi a intuiţiei. Teosofia este adevărul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa creştinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma-Vidya
a indienilor.


Teosofia are două principii de bază: imanenţa lui Dumnezeu ţi, ca un corolar la acest adevăr suprem, fraternitatea şi solidaritatea umană. Dumnezeu este peste tot, în toate. Spiritul care este întâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viaţa veţnică, este El, Unicul, este Dumnezeu.





Care este esenţa învăţăturilor teosofice?


Învăţăturile teosofice ar putea fi sintetizate astfel:


a) Există o singură Realitate infinită, o unică Existenţă reală.


b) De aici apare Dumnezeul manifestat, care se desfăşoară de la unitate
la dualitate şi, apoi, la trinitate.


c) Universul este manifestarea Vieţii Unice, a lui Dumnezeu.
d) Agenţii lui Dumnezeu, cei care pun în practică Voinţa Sa, sunt Inteligenţe
care derivă din Dumnezeul manifestat şi poartă diferite nume, ca: îngeri, devas, arhangheli.


e) Omul este, asemenea Tatălui din Ceruri, diviniatul său lăuntric este
nemuritor.


f) Omul se dezvoltă, după legea Karmei, evoluând de-a lungul multor
reîncarnări, în lumile inferioare (fizică, astrală şi mentală) până la
perceperea propriei divinităţi.


g) Există oameni perfecţi, care şi-auîncheiat evoluţia omenească. Aceştia
sunt Învăţătorii, Maeştrii.



În celebra sa carte, Doctrina secretă, contesa Elena P. Blavatsky spune despre Teosofie că „...nu este o religie, nici o filosofie nouă; căci este la fel de veche ca şi omul-gânditor.“ Aceste doctrine esoterice ce fundamentează învăţătura teosofică au, la rândul lor, rădăcini ce duc departe, înapoi în timp.


De altfel, cosmogeneza prezentată în prima parte a Doctrinei secrete foloseşte cunoştinţele unui popor necunoscut etnologiei, scrise într-o limbă misterioasă,
şi emanând dintr-o sursă repudiată de ştiinţă:





OCULTISMUL
Pentru cei formaţi în spiritul culturii europene, o cultură în continuă schimbare, aflată pe drumul găsirii propriei identităţi, Orientul, cu ale sale adevăruri
eterne, este greu de înţeles. În Le sentier du disciple, Alice A. Bailey spune: Unul dintre principalele obstacole în calea unei înţelegeri corecte a ocultismului este relativa tinereţe a popoarelor occidentale şi schimbările rapide caracteristice civilizaţiei europene şi celei americane. Într-adevăr, istoria
Europei nu cuprinde mai mult de 3000 de ani, iar a Americii, abia câteva secole. Ocultismul prosperă într-o atmosferă pregătită, într-un mediu puternic magnetizat şi în tr-o stare de calm rezultat dintr-o activitate milenară pe planul mental.


CAPITOLUL II
UNIVERS, VIAŢĂ ŞI MATERIE
„Nimic nu era: nici cerul curat,
Nici bolta întinsă a cerurilor deasupra capetelor noastre.
Ce acoperea tot? Ce adăpostea? Ce ascundea?
Era adâncul fără fund al apelor.
Moarte nu era, totuşi nimic nu era nemuritor;
Nimic nu despărţea ziua de noapte;
Singur Unul respira fără suflare, lui însuşi;
După, doar El era.
Întunecimile stăpâneau, şi totul, la început, era învăluit
Într-un adânc întuneric, ocean fără lumină.
.....................................................................
Cine cunoaştea taina? Cine-a spus-o aici?
De unde, de unde veni această multiplă creaţie?
Însăşi Zeii veniră mai târziu la viaţă,
Cine ştie de unde vine această nemăsurată facere?
Cine ştie asta, de unde veni această mare facere,
Dacă voinţa sa crea sau se stăpâni?
Cel mai înalt văzător care e-n înaltul cerurilor
O ştie, fără îndoială, sau poate nu ştie nici El...
........................................................................
Tu erai. Şi când flacăra subpământeană
Ieşi din temniţa sa şi distruse alcătuirea lumii.
Tu vei mai fi, cum erai altădată;
Tu nu vei cunoaşte nici-o schimbare când timpul nu va mai fi.
O gândire fără de sfârşit, divină ETERNITATE.
Rig Veda




UniversUniversul este o manifestare a Vieţii Universale, creatoarea tuturor lucrurilor şi fiinţelor, a lumilor şi invizibile, toate acestea cu ajutorul materiei.
Evoluţia Universului are loc lent, progresiv, urmând legi eterne, imuabile, conforme cu voinţa Creatorului. Esenţa unică, infinită şi necunoscută există dintotdeauna şi devine pe rând pasivă şi activă, în succesiuni regulate şi armonioase. Relevant în acest sens este un fragment din volumul al
treilea al lucrării Isis Dezvăluită:

„La începutul unei perioade active, spune Doctrina secretă, are loc o expansiune a acestei esenţe divine, în virtutea legii eterne şi imuabile, universul fenomenal fiind re zultatul unui lung lanţ de forţe cosmice puse astfel progresiv în mişcare. La fel, întorcându-se la condiţia pasivă, esenţa divină se
contractă şi opera anterioară a creaţiei este gradat şi progresiv desfăcută, Universul vi zibil se dezintegrează, materialele sale se dispersează, şi, singur,
„întune ricul“ acoperă încă o dată faţa abisului.

Pentru a folosi o metaforă a cărţilor secrete, care face ideea mai clară, o expiraţie a „esenţei necunoscute“ face lumea iar o inspiraţie o face să dispară.
Acest proces a acţionat dintot deauna şi Universul nostru actual nu este decât unul dintre termenii unei serii infinite care nu a avut început şi care nu va avea sfârşit“.

Crearea şi distrugerea ciclică a Universului sunt asimilate cu succesiunea de zile şi nopţi ale lui Brahman, divinitatea supremă:

„Cei care ştiu că ziua lui Brahman ţine până la o mie de yuga, şi că noaptea lui se sfârşeşte după o mie de yuga, aceia sunt oamenii care ştiu (ce-i) ziua
şi noaptea“. (Bhagavad-Gita, VIII, 17).



Universul este caracterizat printr-o continuă schimbare, totul fiind supus, în orice moment, unor modificări mai mult sau mai puţin sesizabile.
În chiar cea mai mică diviziune a timpului, nu există nimic care să nu se modifice. Noţiunea de „timp“ trebuie privită ca definind o iluzie produsă de succesiunea stărilor noastre de conştienţă, pe parcursul călătoriei ce o efectuăm de-a lungul Duratei Eterne. În Doctrina Secretă putem citi: „...ideile
noastre despre durată şi timp sunt toate derivate din senzaţiile noastre, după legile asocierii ideilor.

Legate inextricabil de relativitatea cunoaşterii umane, aceste idei nu pot, totuşi, să existe decât în experienţa Ego-ului individual, şi ele pier când marşul
evolutiv disipă Maya existenţei fenomenale“.




Viaţă şi materieCea mai mare parte a materiei este imperceptibilă simţurilor noastre. Fiind prea subtilă, nu poate fi percepută de organele noastre de simţ. Şi este foarte bine aşa. Altfel, ne-am scufunda pur şi simplu într-un ocean de senzaţii, atacaţi din toate părţile de informaţii inutile.

Atât viaţa cât şi materia sunt indestructibile, fără început şi fără sfârşit, în natură neexistând viaţă fără materie şi materie fără viaţă. Viaţa penetrează
materia, dându-i calităţi şi proprietăţi specifice.

Prin acest act, o posibilitate a materiei devine realitate, delimitându-se clar caracterul activ al vieţii şi, respectiv, cel pasiv, al materiei. Materia este, de la sine, inertă şi lipsită de formă. Viaţa este cea care o animă, susţine şi conservă.
În acest Univers numit şi Maya, o mare ILUZIE, totul este schimbător, dar şi conştient, fiind dotat cu conştiinţa speci fică planului său propriu de concepte. Faptul că noi nu suntem capabili de a sesiza acest lucru nu înseamnă că el nu este adevărat.

Nu există materie moartă, tot aşa precum nici lege oarbă nu există...

Cele două mari legi care guvernează Universul sunt cea a EVOLUŢIEI, a progresului, şi cea a REÎNCARNĂRII, a existenţelor succesive, numită
şi KARMA.




Diferitele aspecte ale vieţii formează o trinitate:Înţelepciunea fără de sfârşit, Iubirea faţă de toate creaturile şi Voinţa atotputernică. Prin termenul de Viaţă Universală înţelegem Dumnezeu. Cele trei aspecte ale sale sunt, în ordine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (voinţa, memoria, inteligenţa) în termeni creştini. În nomenclatura teosofică întâlnim Primul, Al Doilea, respectiv Al Treilea Logos. Indienii vorbesc despre Shiva, Vishnu şi Brahma. Kabbala foloseşte nomenclatura ei proprie, şi anume: Kether,
Binah şi Chochmach. Aceste aspecte se regăsesc în spiritul omului, care este făcut după chipul şi asemănarea Domnului.


Cele trei aspecte ale materieiMateria are şi ea trei aspecte sau GUNA. Infinita diversitate a Universului este bazată pe diferitele combinaţii ale acestor trei Guna sau Tendinţe. Rând pe rând, ele se activează, se suportă şi se contraponderează. Numele lor este într-o ordine pe care putem s-o definim ca fiind oarecum crescătoare: INERŢIA (TAMAS), MIŞCAREA (RADJAS), ECHILIBRUL (SATTVA). Altfel spus: „Toate faptele se îndeplinesc de către Tendinţele Naturii“... (Bhagavad-
Gita, III, 27).

Orice fiinţă este categorisită după preponderenţa uneia sau alteia dintre aceste guna. Când una dintre ele este predominantă, celelalte i se subordonează, devenind suportul ei. De exemplu, apa este, prin natura ei, opusă focului, dar acţiunea conjugată a lor determină fierberea, proces atât de util în prepararea alimentelor. Aceste calităţi sunt transmise tuturor lucrurilor şi fiinţelor, deci şi
omului. Ştiinţa mate rialistă studiază atributele materiei, fără a ţine seama, însă, de faptul că abordează efecte a căror cauză este viaţa.




Lumile UniversuluiUniversul este stucturat ca un întreg în care cele şapte lumi ale sale se întrepătrund. Dintre aceste şapte lumi, doar cinci ne sunt cunoscute, celelalte
fiind prea subtile. Pornind de la cea mai densă, distingem, în ordine:

- lumea fizică,
- lumea astrală,
- lumea mentală,
- lumea buddhică
- lumea atmică.

ATMAN se poate defini ca fiind o părticică din Sufletul Universal, prezent în orice fiinţă, reprezentând „Sinele“ sau Conştiinţa Pură ce depăşeşte suferinţa existenţială. În Brihadranyaka Upanishad se spune: „Atman depăşeşte foamea şi setea, suferinţa, tulburarea minţii, bătrâneţea şi moartea.“


Lumea noastră solarăAnsamblul de energii care au creat lumea noastră solară poartă numele de LOGOS, numit în termenii Evangheliei „Cuvântul“. El are drept corp fizic Soarele. Logosul este Sunetul Primordial, Cuvântul Etern, vibraţia emanată de Univers. El vine din adâncul Existenţei Unice, este Dumnezeul manifestat. Acest Logos manifestat este o parte din Legiuitorul Suprem al Universului, care se limitează prin această manifestare şi creează Universul cuprins în El. Apoi Logosul se desfăşoară în cele trei aspecte ale sale, ca trei Mari Logoi ai evoluţiei
cosmice. Treimea este Dumnezeul manifestat în Univers.

Viaţa este purtată departe de către razele Soarelui, sub formă de vibraţii. Sinteza lor se numeşte SUFLU VITAL sau PRANA SOLARĂ. Această energie
ce provine de la Soarele fizic acţionează activ asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv
asupra formei fizice a umanităţii.

Ceea ce ştiinţa numeşte FORŢE COSMICE, iar religia În geri sau Zei sunt, de fapt, AGENŢI AI LEGILOR NATURII, ca re exprimă voinţa LOGOSului.



„Legiunile de îngeri ai creştinilor, Elohimii şi „Mesagerii“ evreilor (...) sunt Vehiculele Manifestării Gândirii şi Voinţei Divine sau Universale.

Ei sunt For ţele inteligente care impun „legile“ Naturii şi le realizează în aceasta din urmă, supunându-se în acelaşi timp legilor ce le sunt impuse de Puteri şi mai mari“... se spune în Doctrina secretă.

Există Ierarhii care poartă numele culorilor curcubeului, Ierarhii care au în frunte cele şapte MARI SPIRITE PLA NETARE, cei ŞAPTE STĂPÂNI SUBLIMI ori DHYAN-CHOLAN. Ei corespund Elohimilor ebraici şi sunt Miniştrii Logosului Solar.

Urmează, după Spiritele Planetare, Ierarhia de Arhangheli căreia îi aparţine Arhanghelul Mihail.

Marile Fiinţe, ce apar ca nişte sfere luminoase, extrem de strălucitoare, se mai numesc, din această cauză, FIINŢE STRĂLUCITOARE ALE SPIRITULUI.
Ele sunt arhitecţii şi conservatorii lumii, a cărei evoluţie o şi dirijează.
Sistemul nostru solar, ca de altfel oricare altul, a fost creat şi este susţinut şi controlat de către o Fiinţă care este Logosul solar sau, cum este numit
de indieni, Ishvara. El este Dumnezeirea solară, adică ceea ce noi numim Dumnezeu, imanent în orice atom. Totul este în El, iar El este în toate. Din El am venit şi în El ne vom întoarce. Despre viaţa Sa printre Semenii Săi, noi nu ştim nimic, şi nici n-am putea afla vreodată. Nouă ne este accesibilă doar manifestarea Sa, care este întreită, deşi Logosul este doar unul.

Aspectul Său care creează lumile, este Brahma pentru indieni şi Sfântul Duh pentru creştini.



Aspectul sau manifestarea care menţine aceste lumi, ocrotindu-le în acelaşi timp, este Vishnu, respectiv Fiul. Manifestarea Logosului care distruge
lumile când le-a sosit timpul este numit de indieni Shiva ori Mahadeva. Creştinii îi spun Tatăl.

Adevăraţii constructori, Fii ai Aurorei manvantarice, sunt agenţii secundari, subordonaţi primilor, aceia care dau materiei cosmice consistenţa dorită.
Ei mai sunt numiţi şi spirite ale naturii. După apartenenţa lor la elementele aerului, focului, apei sau pământului, definim silfidele, salamandrele,
ondinele şi gnomii. Termenii de aer, apă, etc., nu trebuie luaţi ca atare, ei desemnând, de fapt, stările gazoasă, lichidă, ş.a.m.d. Este de remarcat că aceste spirite ale naturii sunt perfect vizibile pentru clarvăzători.

Spiritele planetare animă stelele, în general, şi planetele în particular. Ele conduc destinele oamenilor născuţi sub semnul acelor constelaţii. Elementalele, Forţele Naturii, sunt cauze secundare ce acţionează uneori insesizabil, fiind de asemenea, efectele cauzelor primare imanente ale oricărui
fenomen.




Ce a fost la început?La început nu era decât SPIRITUL şi SPAŢIUL.

În căutarea adevărului, cele mai multe referiri se fac la Geneză. Trece neobservat, din păcate, faptul că partea sa introductivă nu reprezintă, nici pe
departe, crearea planetei Pământ. Această parte atât de intens studiată a Bibliei vorbeşte de fapt, despre o perioadă nedefinită a evoluţiei Universului.
Scopul probabil este acela de a ermetiza textul.

„La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era fără formă şi gol; şi întuneric era peste faţa adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor“. (Geneza, 1.1, 1.2) Originalul ebraic, diferit de textul canonic, spune astfel: „Când Elohim(ii) a(u) început să facă cerurile şi pământul, pământul era inform şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, iar suflul Elohim(ilor) se mişca deasupra apelor“. Sensul cuvântului „întuneric“ este acela de „Absolut“, care nu poate înţelege Lumina trecătoare: „Şi lumina luminează întru întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o“ scrie în Evanghelia după Ioan.





Viaţa şi materia sunt elemente opuse ale Puterii etern ascunse, numite ABSOLUT. Fecioara Maria este cea care simbolizează această stare pură,
omogenă, a materiei primordiale cosmice. Ceea ce Scripturile numesc NEANT, ne este imperceptibil datorită gradului de subtilitate. Reprezentând starea
primordială a existenţei, Principiul omniprezent, etern, nelimitat şi imuabil, asupra căruia orice fel de speculaţie este imposibilă, pentru că depăşeşte puterea concepţiei omeneşti, nu are nume, iar tot ce se poate spune, nu se referă decât la Absolutul manifestat. El însuşi nedeterminat, determină totul. FIINŢA PURA şi NEANTUL sunt unul şi acelaşi lucru, începutul fiind unitatea lor
nediferenţiată. El, cel fără nume, despre care nu se poate spune nici că există, nici că nu există, nu poate fi înţeles de un om obişnuit.

H.-P. Blavatsky scrie în Doctrina secretă:

„Legea fundamentală a acestui sistem, punctul central de unde vine totul, în jurul căruia gravitează totul, pe ca re se bazează filosofia sa întreagă, este SUBSTANŢA-PRIN CIPIU, Una, Omogenă şi Divină, Cauza Unică ra dicală.“







sursa: http://www.evolutiespirituala.ro

Un comentariu:

  1. ..Fara centru,fara margini,..nici nu poti a masura,definibil este totusi,fiindca,..totusi,e ceva.. mikael

    RăspundețiȘtergere