miercuri, 4 iulie 2012

totul pentru suflet - iluminarea sufletului - pasi catre iluminarea sufletului – Sacrificiul. Invata sa-l faci! - OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV




Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însoţit de ideea de dificultate, de privaţiune, de suferinţă. Ei bine, tocmai aici se înşeală. Ştiinţa iniţiatică spune că sacrificiu nu este o privaţiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o altă lume. Aceeaşi activitate se continuă, dar cu materiale noi, pure şi luminoase.

Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renunţăm la ceva pentru a căpăta altceva, mai bun, în loc. Iată ce este sacrificiul. Luaţi, de pildă, o bucată de cărbune: este neagră, urâtă, murdară; o sacrificaţi şi ea devine foc, căldură, lumină, frumuseţe. Cel care nu vrea să facă sacrificii, rămâne în urâciune, frig şi întuneric.

Atâta vreme cât veţi trăi cu ideea că sacrificiul vă va aduce suferinţă şi vă va sărăci, bineînţeles că nu veţi fi dispuşi să faceţi sacrificii. De aceea trebuie să adoptaţi punctul de vedere iniţiatic: el ne învaţă că nu trebuie să renunţăm la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun. Vreţi să renunţaţi la un obicei dăunător: de exemplu jocul, băutura sau femeile?… Atâta vreme cât nu îl înlocuiţi, el va veni să vă tenteze, să vă chinuiască, pentru că nu aţi trezit în voi o altă cerinţă capabilă să o învingă pe prima, şi putem spune că vă expuneţi chiar la pericole grave, pentru că această renunţare devine o refulare. Atâta vreme cât oamenii nu vor înţelege aceasta, ei vor trece prin experienţe foarte dureroase şi atunci, bineînţeles că vă vor explica că nu este cazul să faceţi sacrificii, căci nu numai că nu veţi reuşi, dar veţi fi chiar şi mai nenorociţi.

Nu trebuie să vă privaţi, nu trebuie să renunţaţi, doar să vă deplasaţi, adică să faceţi sus ceea ce făceaţi jos: în loc să beţi apă dintr-o baltă unde abundă microbi, să beţi apă dintr-un izvor pur şi cristalin. Să nu beţi deloc, ar însemna moartea. Dacă cineva vă va spune că nu trebuie să beţi, numai apa din canalizări este cea pe care nu trebuie să o beţi, altfel trebuie să beţi, dar să beţi apa cerească. Şi această idee este exprimată simbolic în Geneză. Când Adam şi Eva se aflau în Paradis, Dumnezeu le-a permis să mănânce din fructele tuturor arborilor, mai puţin din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dumnezeu nu voia să-i priveze pe Adam şi Eva de hrană, El voia doar să-i facă să înţeleagă că există hrană mai bună şi mai benefică decât alta.

Un adevărat spiritualist nu se privează: el mănâncă, bea, respiră, iubeşte, dar în stări de conştiinţă minunate, necunoscute pentru omul obişnuit. Când vorbim despre renunţare, oamenii se înspăimântă şi îşi spun: ”Dacă renunţ, am să mor”. Şi este adevărat că vor muri. Dacă ei nu înţeleg că prin renunţare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunţa la a bea, a dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe toate acestea într-un mod superior. În fiecare zi trebuie să ne preocupăm să facem această înlocuire pentru a crea o mişcare, o circulaţie a energiilor, altfel totul stagnează, se atrofiază şi iată mucegaiul, fermentaţia, putreziciunea. Mereu trebuie să curgă apă proaspătă. Şi pentru a face să curgă această apă, trebuie să ne legăm în fiecare zi de Cer, să medităm şi să ne rugăm. căci cu adevărat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.

Bineînţeles că oamenii găsesc adesea singuri soluţia înlocuirii. Când o femeie vrea să scape de un soţ care îi aduce numai încurcături, ea caută un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc după preceptele înţelepciunii eterne, numai că ele nu sunt întotdeauna bine aplicate. Un om crede că, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însă sigur că astfel va găsi fericirea. Este chiar posibil ca voind să scape de o scorpie, să dea peste o alta şi mai rea! Sau se doreşte schimbarea unui regim politic, dar nici următorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz că trebuie să schimbe ceva, da, numai că schimbările nu trebuie făcute atât în exterior, cât în Sine.

Să revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Iniţiaţii, atunci când trebuie să facă o ceremonie magică, sau preoţii, atunci când trebuie să oficieze slujba, aprind cel puţin o lumânare, o veioză, pentru ca lumina să fie prezentă? Ceea ce vă voi revela în legătură cu acest subiect este extrem de important şi veţi fi obligaţi să realizaţi acest lucru în viaţa voastră după ce îl veţi cunoaşte. Pentru a alimenta flacăra, lumânarea îi furnizează materialele şi făcând aceasta, ea se micşorează. Combustia este deci un sacrificiu. Dacă nu există sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina şi focul să existe, este necesar un combustibil şi acest combustibil este lumânarea. Şi noi reprezentăm o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fără culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea aduce la viaţă, le va putea face luminoase, cu condiţia ca o scânteie să vină şi să dea foc materiei.

Atâta vreme cât omul duce o viaţă obişnuită, el rămâne făcut din materie neînsufleţită, neagră, ca un copac mort. El se luminează, se înfrumuseţează, prinde viaţă, se încălzeşte numai după ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai că, pentru aceasta, el trebuie să-şi sacrifice viaţa egoistă. Ceea ce îi împiedică pe oameni să facă acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînţeles, există ceva care va dispare, este adevărat, dar acest ceva trebuie să dispară pentru ca altceva să poată lua naştere. Substanţa lumânării dispare pentru ca să apară lumina şi căldura. Veţi spune că după un timp, din lumânare nu va mai rămâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odată aprins, el nu se mai poate stinge. Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.

Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, căci în această vâlvătaie veţi găsi secretul vieţii. Majoritatea oamenilor încă nu au fost aprinşi, ei nu vor să sacrifice nimic din natura lor inferioară, ei nu vor să fie consumaţi, de aceea rămân ca nişte lumânări stinse. Ei trebuie să ia o hotărâre. Pentru a avea această lumină şi această căldură, va trebui ca într-o zi să se hotărască şi să ardă totul. Uitaţi-vă la un foc: cu câtă plăcere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea rămâne undeva, părăsite, inutile. Dar, odată aprinse, priviţi câtă bucurie ne produce focul. Şi toate aceste energii se ridică în sus către soare, înapoi de unde au venit… Trosniturile pe care le auziţi, sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanţuri care se rup: prizonieri care ies din închisoare şi se eliberează.

Dacă există obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tămâie, aceasta se face deoarece lumânarea sau tămâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se, produce rezultate. Nu se obţine nimic fără sacrificiu. Singur, sacrificiul, care transformă energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevărata transmutare alchimică. De fiecare dată când aprind un foc sau o lumânare sunt pătruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul şi aceasta mă face întotdeauna să gândesc că, pentru a avea lumină, chiar şi cea interioară, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar să ardem ceva în noi.

Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Dacă ei ar fi în stare să ardă toate impurităţile, toate tendinţele egoiste, pasionale, care îi împing spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumină, o asemenea forţă, care i-ar transforma complet. Dar, în loc să le ardă, ei le păstrează cu grijă pe toate. Aşteaptă mai întâi să li se facă frig, adică să ajungă lipsiţi de dragoste, de prietenie, de duioşie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce să te încălzeşti şi începi să arzi scaune vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul să treacă prin peripeţii, prin mari nenorociri, prin mari decepţii pentru ca, în sfârşit, să se hotărască să ardă vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni şi timpul acesta, va veni pentru toată lumea. Cei care m-au înţeles, se vor duce cu bucurie să pună pe foc tot ce este mucegăit în ei, ros de viermi sau de molii… şi hai la foc cu ele, şi ce vâlvătaie imensă!



OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV







sursa: http://totulpentrusuflet.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu